15.2 C
Braşov
AcasăSportACS SR Brașov. Bogdan Căucă, povestea merge mai departe

ACS SR Brașov. Bogdan Căucă, povestea merge mai departe

Autor: Adi MARICA

- Advertisement -

l Portarul brasoevan consideră că cel mai important lucru al sezonului recent încheiat este că echipa s-a salvat de la retrogradare l „Golurile mele nu contează așa de mult! Important este că ne-am salvat“, spune Căucă

Portarul echipei SR Brașov Bogdan Căucă (25 de ani) a avut un sezon presărat cu o accidentare gravă (fractură de peroneu şi maleolă), cu evoluții apreciate, dar și cu două goluri de poveste, ambele marcate cu execuții de excepție, din lovituri libere, în meciurile cu FC Brașov (Cupa României) și cu FC Hermannstadt II în campionat. „A fost un sezon foarte dificil din toate punctele de vedere. Am trecut printr-o perioadă complicată, cu acea operație dificilă. Nici acum nu sunt complet refăcut, nu am făcut recuperare! Am stat mult până să revin pe teren și din cauza asta m-am și îngrășat. Eu spun că acum sunt la 50% din potențialul meu. Mă voi pregăti în vacanță cât mai bine să revin rapid la o formă optimă. Cele două goluri marcate în acest sezon? Mă bucur că au intrat atunci când a trebuit și că echipa s-a salvat. Golurile mele nu contează așa de mult! Important este că ne-am salvat“, spune Bogdan Căucă.

„Am demonstrat că suntem caractere“

Portarul brașovenilor spune că toți jucătorii sunt vinovați pentru faptul că echipa a ajuns să se lupte la evitarea retrogradării. „Noi, jucătorii, am dus echipa în această situație în care am luptat pentru evitarea retrogradării până în ultima etapă. Nu antrenorul a fost de vină. Ne bucurăm că în final tot noi am scos- o la capăt…Datorită lui Sorin Corâiu, lui Robert Elek și lui nea Nelu Naghi. Am demonstrat că suntem caractere și am rămas la echipă ca să o salvăm. La ultimul meci de acasă, cel cu FC Hermannstadt II, la scorul de 2-0, prin minutul 85, puteam să desfacem șampania, dar la noi nu a fost nici nuntă, nici înmormântare. Dacă, Doamne ferește, se întâmpla să retrogradăm pe noi pica toată vina, pe mine, pe Elek, pe Negotei, pe Olteanu, pe Burlacu… Au fost momente dificile pentru că au fost anumite persoane care se credeau conducători și care doreau să ne dea afară sau să ne trimită în Liga a 4-a! Am reușit să salvăm echipa, pentru orașul Brașov și să știe toată lumea că în Brașov doar Steagu contează!“, a spus portarul brașovean.

- Advertisement -

Mesaj pentru suporteri

Căucă admite că au fost și meciuri slabe în campionatul recent încheiat, însă spune că atât s-a putut la acele jocuri pierdute. „Pentru sezonul următor, suporterii trebuie să ne încurajeze și mult mai mult și să ne înțeleagă că atunci când intrăm pe teren noi dăm totul. Am pierdut anumite meciuri, iar explicația este că nu am putut mai mult la acele jocuri. Nu există meci în care să nu vrem să dăm totul. Fanii să nu mi-o ia în nume de rău, dar nu este drept ca atunci când nu ne iese jocul, câțiva dintre ei să ne înjure. Eu sunt un om care spune totul direct, în față. Sunt însă anumiți jucători tineri, copii, care pot fi demoralizați și speriați “, a încheiat portarul brașovean.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE

Dan POPESCU COLIBASI on Românii nu mai vor copii