18.6 C
Braşov
AcasăNationalCătălin Drulă şi-a anunţat candidatura la șefia USR: „E nevoie de o...

Cătălin Drulă şi-a anunţat candidatura la șefia USR: „E nevoie de o mână hotărâtă pe volan”

Preşedintele interimar al USR, Cătălin Drulă, şi-a anunţat, în urmă cu puțin timp, candidatura la conducerea formaţiunii, afirmând că livrează rezultate concrete, „nu bla-bla steril”, iar partidul are nevoie de organizare şi „o mână hotărâtă pe volan”.
„Astăzi mi-am lansat oficial candidatura pentru preşedinţia USR. Am demonstrat că sunt omul faptelor. Livrez rezultate concrete, nu bla-bla steril. Vorbesc deschis, critic des şi laud la fel. Şi mereu o fac sincer şi fără ocolişuri. Cred că USR are nevoie de organizare, energie şi o mână hotărâtă pe volan. Şi că sunt persoana potrivită pentru asta. USR este acum cel mai mare partid de opoziţie. Singurul partid liberal din România. Dar lupta pentru destinul României va fi una grea. Suntem noi şi colosul PSD-PNL. Şi în joc este modernizarea ţării noastre”, a scris Drulă pe Facebook.
El a arătat că puterea unui partid de a schimba societatea vine din organizare, iar politica „pe persoană fizică” nu are rezultate durabile. „În aceşti ani am învăţat că politica este un joc de echipa. Vedetismul şi politica pe persoana fizica nu produc rezultate durabile. Puterea unui partid de a schimba societatea vine din organizare. Iar democraţia nu poate funcţiona fără încredere, respect şi delegare. Le-am cerut colegilor mei să-mi acorde încrederea de fi liderul acestei construcţii frumoase, ce poarta numele USR”, a adăugat liderul interimar al formaţiunii.
Cătălin Drulă susţine că un lider trebuie să creadă în ceea ce face şi să nu se ferească de responsabilitate. „Vreau să explic ce înseamnă pentru mine leadership: înseamnă să-ţi pese. Să crezi în ce faci. Să fii sincer cu tine şi cu cei care şi-au dat încrederea. Să nu te fereşti de responsabilitate şi să nu abdici. Să conduci. Volanul e acolo, trebuie doar să vrei sa pui mâna pe el şi să-ţi pese de pasageri”, a declarat Drulă.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE