16.9 C
Braşov
AcasăNationalBogdan Aurescu a discutat cu Antony Blinken despre exportul cerealelor ucrainene prin...

Bogdan Aurescu a discutat cu Antony Blinken despre exportul cerealelor ucrainene prin România

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a discutat cu omologul său american Antony Blinken la Berlin, la o reuniune informală a miniștrilor de Externe din NATO, despre planurile de sprijin ale României pentru economia Ucrainei, informează digi24.ro.
„Am discutat pe scurt cu secretarul de stat Blinken despre eforturile și planurile României de a sprijini economia Ucrainei, prin facilitarea exportului/transferului de cereale prin porturile Galați și Constanța, și posibile acțiuni internaționale comune în acest sens, pentru a contribul la securitatea alimentară globală”, a scris duminică Bogdan Aurescu pe Twitter.
„Parametrii arhitecturii de securitate din Europa şi spaţiul euroatlantic au fost afectaţi de războiul ilegal pe care Rusia l-a declanşat împotriva Ucrainei, iar datoria noastră este, pe de o parte, să consolidăm securitatea euroatlantică şi, pe de altă parte, să asigurăm respectarea ordinii internaţionale bazate pe norme. Pentru România, prioritatea principală este consolidarea posturii de descurajare şi apărare pe Flancul estic, într-o manieră echilibrată şi unitară, de la Marea Baltică până la Marea Neagră, mai ales în sud, la Marea Neagră, unde se află România. Şi aceasta este o chestiune foarte importantă care va fi decisă la Summitul de la Madrid”, a spus ministrul.
El a vorbit și despre posibilitarea aderării Suediei și Finlandei la NATO. „Aderarea celor două state va duce la o Alianță mai puternică, manifestată printr-o postură de descurajare mai eficientă și de apărare consolidată”, a spus Bogdan Aurescu.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE

Dan POPESCU COLIBASI on Românii nu mai vor copii