20.3 C
Braşov
AcasăStiri BrasovDe ce este azi Ziua Dorului?

De ce este azi Ziua Dorului?

13 mai este Ziua Internațională a Dorului. Iniţiativa Zilei Internaţionale a Dorului aparţine Oraşului Minunilor, o mişcare socială iniţiată în 2014 de trupa Vunk.În 13 mai 2015, România a sărbătorit pentru prima dată Ziua Dorului. Iniţiativa le-a aparţinut membrilor trupei Vunk, care au vrut să dedice această zi tuturor celor care se simt departe de ţară, de cei dragi sau de copilărie.
Pentru a celebra această zi, membrii trupei Vunk au lansat, în 2015, un clip, de 3 minute şi o pagină de Facebook. Pentru a marca Ziua Dorului, în anul 2019, Vunk a lansat melodia „Mi-e dor de tine”, o baladă, o recunoaștere și o acceptare a unui sentiment puternic.
„Dorul este o emoție pe care o trăim des – ne e dor aproape zilnic de oameni, de locuri, de arome, de perioade din viață care au trecut. Mai mult, ne e dor de cum ne simțeam noi lângă o persoană specială sau într-o situație care a mișcat ceva în noi.De aici și ideea de zi dedicată Dorului. Este important să ne acceptăm emoțiile și să le împărtășim către cei dragi, chiar dacă poate fi o ipostază vulnerabilă. Ziua Dorului este un îndemn de a ne muta atenția pe lucrurile frumoase, pe ceea ce iubim la cineva, a spus Cornel Ilie, liderul trupei Vunk.
În trecut, 147 de ambasaDORi, 38 de companii și branduri și milioane de oameni au postat despre Ziua Dorului.
Din punct de vedere psihologic, dorul este un sentiment universal, iar orice persoană care este atașată de o altă persoană, trăiește acest sentiment.
Românii aflați peste hotare au încercat să traducă expresia pentru a fi înțeleasă de locuitorii altor națiuni, dar în zadar; au constatat că în alte limbi nu există decât verbul “a lipsi” si expresia “Îmi lipsești!”… Românii sunt singurii care folosesc un substantiv, și anume dorul, pentru ceea ce în alte limbi este exprimat doar prin verbe.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE