AcasăNationalO discriminare mai puțin pentru supraviețuitorii de cancer

O discriminare mai puțin pentru supraviețuitorii de cancer

- Advertisement -

Legea privind „dreptul la uitare” pentru supravieţuitorii de cancer a primit aviz pozitiv la Senat. Proiectul legislativ creează premisele ca supravieţuitorii de cancer să poată accesa, ca orice om sănătos, servicii financiare în condiţii fireşti, fără să fie supuşi vreunei forme de discriminare.

- Advertisement -

Iniţiativă legislativă reglementează dreptul de a fi uitat, al supravieţuitorilor de cancer, eliminând astfel discriminările la care aceştia sunt supuşi în ceea ce priveşte accesul la asigurări de sănătate sau servicii financiare, la 7 ani, sau în cazuri speciale mai puțin, de la data încheierii protocolului oncologic.

Concret, propunerea legislativă, inițiată se senatorul Nicoleta Pauliuc, completează Legea drepturilor pacientului nr. 46/2003 şi prevede că, în situaţia încheierii contractelor de asigurare, în cazul în care distribuitorul de asigurări solicită supravieţuitorului de cancer informaţii şi documente în vederea evaluării riscului pentru preluarea, respectiv menţinerea în asigurare, acesta are dreptul de a nu le furniza pe acelea care vizează afecţiunea oncologică, dacă a trecut un termen de 7 ani de la data încheierii protocolului oncologic. În cazul supravieţuitorului de cancer al cărui diagnostic a fost pus înainte de vârsta de 18 ani, termenul este de 5 ani de la data încheierii protocolului oncologic.

Totodată, distribuitorii de asigurări au obligaţia de a înscrie acest drept în mod clar, concis, uşor de înţeles şi vizibil în acelaşi câmp vizual şi cu caractere de aceeaşi mărime în documentele prin care solicită informaţiile şi documentele în vederea evaluării riscului, sub sancţiunea nulităţii relative a contractului de asigurare.
În plus, iniţiativa prevede că, la propunerea institutelor oncologice, prin normele de aplicare a legii, Ministerul Sănătăţii elaborează termene reduse faţă de termenul de 7 ani pe categorii de vârstă şi tipuri de afecţiuni oncologice ale supravieţuitorilor de cancer, pe baza datelor ştiinţifice privind progresele terapeutice.

- Advertisement -

„Având în vedere că majoritatea creditelor sunt condiţionate de existenţa unei asigurări de viaţă, supravieţuitorii de cancer nu pot accesa împrumuturi pe perioadă îndelungată pentru că asigurătorii refuză adesea să semneze astfel de poliţe din cauza riscului asociat.
Concret, legea pe care am iniţiat-o prevede că, în situația încheierii contractelor de asigurare, în cazul în care distribuitorul de asigurări solicită supraviețuitorului de cancer informații și documente în vederea evaluării riscului pentru preluarea, respectiv menținerea în asigurare, acesta are dreptul de a nu le furniza pe acelea care vizează afecțiunea oncologică, dacă a trecut un termen de 7 ani de la data încheierii protocolului oncologic. În cazul supraviețuitorului de cancer al cărui diagnostic a fost pus înainte de vârsta de 18 ani, termenul este de 5 ani de la data încheierii protocolului oncologic.
În contextul în care, recent, a fost adoptat Planul Naţional de Luptă împotriva Cancerului subsumat unui Plan European în acest domeniu, am discutat cum putem elimina această discriminare la care bolnavii de cancer sunt supuşi: sunt oameni care au scăpat de o boală teribilă prin luptă dură, dar care merg o viaţă întreagă cu acest stigmat şi care nu pot să uziteze de drepturile lor. În condițiile în care încheierea contractelor de asigurare este obligatorie pentru contractarea de credite, distribuitorii de asigurări solicită clienților informații și documente în vederea evaluării riscului pentru preluarea în asigurare. Iar, potrivit legislației actuale, supraviețuitorii de cancer nu se califică pentru asigurări, implicit, nici pentru credite. Inițiativa mea legislativă elimină discriminările financiare de acest gen. Supraviețuitorii de cancer trebuie să aibă toate condițiile pentru o viață de calitate, împlinită și lipsită de inechități. După ce au luptat şi au învins o boală dură, trebuie să poată folosi drepturile consacrate prin Constituţie”, explică inițiatoarea legii, senatorul Nicoleta Pauliuc .

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov

COMENTARII RECENTE