Continuare din numărul de vineri, 4 martie 2022
Teroare în sudul Ardealului
Din cauza nereuşitelor, jandarmii ajung în colimatorul presei, fiind, ca şi în alte dăţi, acuzaţi că mai degrabă sunt puşi să păzească întrunirile politice, decât să prindă un bandit periculos. Zonele în care evadatul a semănat teroare sunt cuprinse de o adevărată psihoză. Staţiunile climaterice din zonă, foarte populare în acea vreme, Zizin, Covasna, Tuşnad, Malnaş, Vâlcele, Bodoc, Borsec se golesc de turişti. Vilegiaturiştii ceva mai înstăriţi îşi depun banii la băncile din oraşele învecinate.
Din cauza asemănării cu Bălan, unii nevinovaţi sunt aproape linşaţi. Aşa se întâmplă, după cum anunţa“Adevărul” din 28 august 1928 cu un ţăran urcat în tren la staţia Braşov, care este la un pas de a primi o bătaie soră cu moartea. Printr-o situaţie similară, conform ediţiei din 2 septembrie 1928 a “Gazetei Transilvaniei”, trece un biet muncitor care doreşte să se angajeze la Fabrica de Hârtie aflată lângă Gara Zărneşti. Sesizaţi de paznic, jandarmii înconjoară clădirea în care se afla. Din fericire, omul se legitimează şi se constată că a fost o alarmă falsă.
Dar teroarea cea mai mare o simt locuitorii din Făgăraş, într-o seară, la sfârşitul lui august, când jan-darmii legitimau pe toată lumea, după ce fusese semnalată prezeţa lui Bălan. Din cauza unei pene de curent, cetăţenii aflaţi pe promenadă sau în piaţa centrală sunt cuprinşi de o panică de nedescris. Zvonurile care circulau spuneau că Bălan a tăiat firele electrice pentru a putea opera în voie.
Jandarmi travestiţi
La începutul lui septembrie, jandarmii îl localizează pe Bălan în pădurea Valea Largă de lângă comuna Şinca Nouă. El a fost văzut de mai mulţi locuitori care i-au luat perfect semnalmentele. Purta o pelerină nouă şi binoclu. Mâna dreaptă era încă bandajată, după rana căpătată la Codlea. Bălan a intrat de mai multe ori în vorbă cu oamenii şi le-a spus că îi urmăreşte pe jandarmi cu ajutorul binoclului. Mai târziu, s-a spus că banditul şi-ar fi făcut culcuş în peştera Gang. Situată în amonte de sătucul Paltin, la vreo 15 kilometri de Şinca Nouă, peştera e săpată în calcar de pârâul Gang. Interiorul seamănă cu un apartament, fiind împărţit în trei camere. Într-una dintre ele se află şi astăzi masa şi patul săpate în piatră, asemeni unui mobilier dintr-o locuinţă. Pe gardurile şi zidurile satelor din jur erau lipite, ca nişte ordine de mobilizare, afişele reprezentând fotografia lui Bălan din faţă şi din profil pentru a fi recunoscut de săteni. Lumea se aduna pe uliţe şi discuta în fel şi chip isprăvile “haiducului”. Patrulele cercetau pădurile, dar, pentru a se proteja, înaintea lor mergeau câte doi jandarmi îmbrăcaţi în ţărani. Doi dintre aceştia reuşesc să dea de bandit, în 6 septembrie 1928, lângă podul de pe Valea Strâmbei.
Capturarea lui Bălan
Iată cum relatează Vasile Crişan, trimisul special al “Gazetei Transilvaniei”, capturarea periculosului evadat:
Banditul Bălan a fost semnalat în deosebite rânduri prin munţii Făgăraşului. Locuitorii din Şinca Nouă s-au întâlnit în pădure deseori cu el. În seara zilei de 4 septembrie, banditul Bălan a fost în cârciuma lui Ioan Iacob Flucuşiu din Şinca Nouă, unde o copilă de-a acestuia i-a vândut rachiu şi rom. În ziua de 5 septembrie, banditul era în pădurea Şincii vechi la locul numit “Strâmba”, unde a fost mai demult ferăstrăul fraţilor Egressy. Aici şi-a spălat în râu cămaşa şi a pus-o să se usuce. Au trecut pe acolo nişte oameni din Şercăiţa, care l-au văzut. Coborând aceştia pe apă în jos, s-au întâlnit cu doi jandarmi îmbrăcaţi ţărăneşte, cărora le-au spus că banditul Bălan e aici. Jandarmii aveau la ei câte o secure, iar în buzunare revolver. Întâlnindu-se cu Bălan, acesta a ţipat la ei: “Ce căutaţi aici?”, înjurându-I cocişeşte. Aceştia, fără a-şi pierde curajul, i-au răspuns cu umilinţă, că au venit să caute nişte vite pierdute. “Nu sunteţi cumva jandarmi?”, i-a întrebat Bălan, iar aceştia au răspuns că nu. “Păcat, că sunteţi mai tineri, că vă puşcam pe amândoi, dar să nu-mi cadă în mână sergentul din Şinca Nouă, că-l voi omorî îndată. N-aveţi ceva de mâncare?”. Jandarmii au răspuns că au de mâncare. Bălan le-a spus atunci să aştepte până se duce el colea la o tufă să aducă rom. În tot timpul acesta, banditul le-a vorbit răstit. Plecând Bălan să aducă rom, sergentul Savu a scos revolverul şi a tras, nimerindu-l în partea de jos a şirei spinării. Banditul s-a prăbuşit. Tovarăşul lui Savu a mai tras două gloanţe în aer pentru a-i intimida pe eventualii tovarăşu ai lui Bălan, apoi s-a repezit asupra lui Bălan, trântindu-l la pământ. “Nu mai puşcaţi – a zis banditul – ci întorceţi-mă cu faţa-n sus”. “Să ştii că eu sunt sergentul pe care ai voit să-l împuşti”, îi zise sergentul Savu. Bălan a fost legat apoi şi dus la postul de jandarmi din Şinca Nouă. Banditul e de un cinism revoltător şi povesteşte cu indiferenţă despre omorurile săvârşite. Imediat au fost avizate autorităţile, sosind pe rând, domnii prim-pretor Valer Langa, căpitanul de jandarmi de la Făgăraş etc. Automobilele care erau în drum spre Braşov au schimbat direcţia, mergând la Şinca.
Seara, pe la ora 9, sosesc în Şercaia automobilele care vin dinspre Şinca Nouă. Lumea aşteaptă să-l vadă pe Bălan. Din primul automobile coboară d-nul V. Langa, care confirm această veste şi spune că-l aduc acum pe Bălan. Soseşte automobilul. Publicul se pune în drum, cerând să oprească, să-l vadă. Automobilul nu opreşte, iar căpitanul de jandarmi, care se afla pe banchetă lângă d-nul prim-pretor strigă mulţimii: “V-am scăpat de Bălan!”.

A leşinat la primul interogatoriu
Transportul banditului spre Făgăraş nu a fost tocmai uşor. Vestea despre cele petrecute se răspândise peste tot şi, în toate comunele, locuitorii voiau să oprească automobilul şi să-l linşeze pe Bălan. A fost nevoie de trei ore pentru a parcurge distanţa scurtă dintre Şinca şi Făgăraş. Aceeaşi greutate au întâmpinat-o poliţiştii şi în oraş, unde mulţimea se baricadase pe strada din faţa companiei de jandarmi.
Uzând de trucuri, poliţiştii au putut în fine să-l transporte pe bandit la companie, unde i s-a luat un in-terogatoriu de către judecătorul de instrucţie Simionescu. Dar Bălan şi-a pierdut cunoştinţa şi nu a mai putut răspunde. Doctorul Cornea, de la Spitalul din Făgăraş a examinat rănitul, constatând că glonţul, pătrunzând prin spate, i-a perforat intestinele şi ficatul, oprindu-se în abdomen şi producând o hemoragie internă.
Se pregătea să-l ucidă pe preotul din Şinca
La următoarele interogatorii, Bălan a declarat că intenţiona să ajungă la Braşov, unde voia să se întâlnească cu “iubita lui”, însă nu mai avea bani. Tot la Braşov, la un atelier foto urma să scoată mai multe fotografii pe care le făcuse în călătoriile anterioare. Din declaraţiile lui a reieşit că avusese mai multe escapade prin Braşov şi Ploieşti, unde îşi făcuse de cap cu fete din stabilimente. Ca să facă rost de bani pentru o nouă ieşire la oraş, s-a coborât din munţi până la Şinca, a intrat acolo în cârciumă şi a căutat să afle care este cel mai bogat om din comună. În noaptea următoare, avea de gând să-l ucidă pe preot, de unde ar fi putut lua o sumă mare de bani. Înainte de a întreprinde ceva, a fost însă capturat.
În urma declaraţiilor date de bandit, a fost arestat cârciumarul Ion Flucuş din Şinca Nouă, care-l aproviziona cu mâncare şi băutură. De asemenea, la Sibiu, a fost arestat fostul coleg de ocnă al arestatului, Wilhelm Stieger, de meserie şofer, pentru complicitate.
Jandarmi decoraţi şi avansaţi
În toate declaraţiile date ulterior nu a regretat fărădelegile ce le-a comis şi chiar a menţionat că-i pare rău că n-a ucis mai multă lume. A mărturisit că are necaz pe saşi, deoarece, când a lucrat la Cisnădie, a fost foarte rău tratat şi plătit de ei. Totuşi, de crimele de la Codlea, a spus că îi pare rău. A susţinut că a împuşcat pentru că a fost provocat de dialogul pe care-l aveau înainte de atac victimele. A mai declarat că putea face victime printre jandarmi, pe care-i supraveghea prin binoclu. Timp de trei zile, după cum a susţinut la anchetă, l-a avut în cătare pe plutonierul Alexandru Pol, dar n-a vrut să-l împuşte.
Sergentul Savu Ioan şi fruntaşul Bogoia, cei care au reuşit capturarea banditului, au primit câte un concediu de 30 de zile. Au fost decoraţi, iar ulterior avansaţi. Presa vremii reproduce fotografia banditului împuşcat, întins în pat. Lângă el, în stânga, căpitanul Schipor, şeful companiei de jandarmi Făgăraş şi, în dreapta, sergentul de jandarmi Savu Ioan.
Decapitat după moarte
Pe 1 octombrie 1928, după o suferinţă de 24 de zile, Ion Bălan şi-a dat sfârşitul la Spitalul din Făgăraş. Banditul a intrat în agonie la orele 9 şi 10 minute, iar la orele 10 a încetat din viaţă. Cu două zile înainte, starea sa fiind foarte gravă, a cerut să-i fie adus preotul greco-catolic, pentru a fi împărtăşit. În ultimul timp, de pe patul de spital a cerut insistent să i se dea otravă pentru a sfârşi cât mai repede cu viaţa, spunând că nu mai suportă durerea. În dimineaţa morţii, a cerut insistent să fie adus tatăl său. După autopsie, capul banditului a fost separat de corp, fiind trimis la Bucureşti printr-un jandarm. Ziarul “Românul” anunţa toate acestea în ediţia din 7 octombrie 1928: “Capul acestui fioros criminal a fost transportat la Bucureşti şi dat în păsfrarea dlui prof. Mina Minovici, de la Institutul Medico Legal care face diferite studii asupra craniilor marilor criminali, care a fost şi Terente şi Munteanu. Colecţia astfel s-a îmbogăţit cu un cap desigur, nu de rând”.
Transformat în haiduc
La scurt timp după capturarea lui Bălan, multe din acţiunile banditului încep să fie reinterpretate, căpătând o nemeritată imagine de erou. Dintr-un criminal odios, care, de cele mai multe ori, şi-a ucis victimele împuşcându-le laş din spate, pentru a le tâlhări, Bălan este prezentat drept un haiduc. Până în ziua de azi s-au păstrat legende false, care-l prezintă ca pe un răzvrătit, care i-ar fi ajutat pe cei nevolnici. La vremea respectivă, curiozitatea opiniei publice era cât se poate de firească. Totuşi, într-un articol întins pe aproape jumătate din prima pagină, „Gazeta Transilvaniei”, în 12 septembrie 1928, ia atitudine faţă de cei care îi fac publicitate lui Ion Bălan. Materialul are titlul „Cultul crimei”.
FILME, FOTOGRAFII ŞI AUTOGRAFE. „În Braşov, fotografia banditului, alăturea de o răsfăţată a plăcerilor sale, culeasă dintr-un bordel, ţine locul de frunte în expoziţia de tablouri a unui fotograf din principala stradă a oraşului (…) Iar fotografiile ucigaşului – zece lei bucata – se vând cum nu s-au vândut – preţul era acelaşi – atâtea şi atâtea ilustrate puse în vânzare pentru adunarea de fonduri în scopuri mari şi nobile. În geamul primei cafenele din Braşov adună lumea curioşilor, aceleaşi fotografii (…) Am rămas înmărmurit ieri, când pe stradă, am auzit un copil de vreo 4-5 ani spunându-I mamei sale: “Hai, mămico, la <
FOTOGRAF DAT ÎN JUDECATĂ. Nouă zile mai târziu, tot „Gazeta Transilvaniei” anunţă că Oscar Adler, fotograf din Braşov, str. Porţii nr. 16 (actuala Republicii) a fost dat în judecată în baza art. 8 din legea pentru înfrânarea şi reprimarea unor noi infracţiuni la ordinea şi liniştea publică pentru faptul că a afişat în galantarul său fotografii ale banditului Bălan Ion, după ce i s-a pus în vedere să le ridice. În ziua de azi, o astfel de măsură ar fi catalogată ca un evident act de cenzură. Totuşi, la vremea respectivă, unul dintre cei mai apreciaţi fotografi braşoveni, i-a căzut victimă. Atelierul fotografic avea o lungă tradiţie. Fusese deschis de unchiul lui Oscar, Leopold, când acesta venise de la Praga, încă din 1864, şi era printre cele mai renumite din Braşov. De sărbători, în faţa „Vitrinei Foto” de pe strada Porţii, braşovenii se înghesuiau să vadă cele mai frumoase cărţi poştale. Necazurile fotografului de origine evreiască, nevoit să plătească o amendă pentru atentarea la ordinea publică, nu s-a sfârşit aici. 12 ani mai târziu, în baza unor legi antisemite, autorităţile îi închid atelierul, iar el îşi găseşte sfârşitul în lagărul de la Târgu Mureş.

Motiv de dispută politică
Declaraţiile date de Bălan la interogatorii devenite publice au stârnit un mic scandal politic. Ziarul maghiar “Kelleti Ujsag” le-a interpretat, exagerând: „Scopul vieţii lui Bălan este stărpirea ungurilor şi saşilor bogaţi, care popoare nu sunt decât un balast minoritar ce primejduieşte unitatea naţională a românilor.” Motiv pentru gazeta “Ţara noastră”, condusă de ultranaţionalistul Octavian Goga să dea o replică întinsă pe câteva pagini, intitulată “Obrăznicii inutile”. “E greu de deosebit nota glumeaţă din aceste rânduri. Noi le taxăm drept obrăznicie curată. Cum adică? Criminalul care a băgat spaima în întreaga populaţie din sudul Ardealului, e un fel de aliat credincios al unitătii naţionale românesti, care o serveste, şi de dragul căreia agenţii puterii publice îl cruţă cu ordin de la guvern? Sunt anumite epigrame de prost gust, pe care stomacul nostru nu e dispus să le înghită”, se spune în articol.
Presa timpului despre cazul banditului Bălan
ADEVĂRUL (28 august 1928). Fără îndoială că această nesiguranţă pe care fiecare o are pentru viaţa şi avutul să, trebuie să înceteze. Paza publică trebuie organizată în aşa fel, încât un singur borfaş – sau mai mulţi, e indifferent – să nu mai poată teroriza ţinuturi întregi. Când atâtea zeci de milioane se cheltuiesc anual cu siguranţa – care are un aparat special de urmărire – cu poliţia şi cu jandarmeria – mi se pare absurd să se recurgă la ajutorul… armatei, ca să prindă un bandit cunoscut, catagrafiat, fotografiat. Oricum, o întreagă regiune nu poate fi terorizată de un om. Sau e nevoie de apărări cetăţeneşti?
REALITATEA ILUSTRATĂ (1 septembrie 1928). Banditul Bälan şi-a întrecut predecesorii prin cruzimea de fiară. Crimele sale, multe la număr, au fost nemotivate. Alţi tâlhari jefuiau şi nu ucideau decât în extremis. Banditul ardelean ucide cu o voluptate de bestie. Te cutremuri şi te întrebi de unde ferocitatea aceasta, deslănţuirea aceasta de instincte de fiarä la un individ născut într-un sat cu oameni cumsecade, în mijlocul naturii, care pune în suflet si-n priviri un strop din albastrul cerului unde tronează, blând si iertător, Dumnezeu…
GAZETA TRANSILVANIEI (12 septembrie 1928). Laşul şi criminalul Bălan a reuşit să pătrundă prin poarta popularităţii mai repede şi mai uşor decât alte persoane, care pe calea faptelor mari şi frumoase au făcut drumul spre această poartă. De vreo săptămână banditul a fost prins. Se cunosc împrejurările în care a căzut în mâinile jandarmilor. Şi numele, reclama în jurul lui Bălan, continuă să agite mereu lumea.
UNIREA POPORULUI (7 octombrie, 1928). Tălharul, care n-a ştiut ce este mila şi simţirea omenească, şi-a dat duhul, pe rând, trăgănat, între chinuri groaznice. Poate că aşa a vrut Dumnezeu, ca cel care a stins atâtea vieţi, să nu moară dintr-o dată, ci îndelungat, simţind toate chinurile pe cari le-a pricinuit ei altora. Şi dându-i tot odată vreme destulă, ca să-i pară rău de răutăţile săvârşite, uşurându-şi sufletul. S-a stins deci şi Bălan, de moarte năpraznică, precum este soarta hoţilor şi a ucigaşilor. Oare ce simţiri vor avea, la această veste, bieţii lui părinţi, ţărani munteni din părţile Bistriţii, cărora fiul lor le-a pricinuit atâta ruşine şi atâta durere? Sărmanii de ei!






