16.6 C
Braşov
AcasăStiri BrasovTransferați de pe Eminescu: 120 de bolnavi psihic grav vor avea vedere...

Transferați de pe Eminescu: 120 de bolnavi psihic grav vor avea vedere la Șaguna! Și invers!

Autor: Ovidiu Văcaru

- Advertisement -

Noul manager al spitalului de Psihiatrie și Neurologie Brașov își mută pacienții în centru!

Cele 2 secții de psihiatrie ale Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov de pe Eminescu, împreună cu cei 120 de pacienți aferenți-majoritatea cu afecțiuni grave și ireversibile- urmează să fie mutate… central. Noul manager interimar al Spitalului, numit în luna septembrie anul trecut, este medic specialist psihiatru și provine de la una din secțiile de pe Eminescu. El l-a înlocuit pe fostul manager, care era tot medic specialist, dar în obsterică și ginecologie ( ! ). Din momentul în care a fost numit de Consiliul Județean drept manager interimar al Spitalului Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov, profesorul doctor Petru Ifteni și-a manifestat intenția de a reorganiza complet structura unității medicale.

Asta deși, din aprilie 2020, de la începutul pandemiei, clădirea de pe strada Prundului a fost folosita, în mare parte, pentru tratarea pacienților Covid ( spitalul a devenit spital suport Covid ).
Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov funcționează în 3 corpuri : Corpul de pe strada Eminescu, unde sunt 2 secții de psihiatrie acuți, corpul de pe strada Prundului (clădirea centrală), unde funcționează, în mod normal, o linie de ATI neurologie, două secții de neurologie și o secție de psihiatrie pentru pacienți care nu sunt ”periculoși”. A treia clădire a spitalului este cea de Recuperare Neuromotorie, în aceeași curte, dar cu intrare separată, de pe strada Trotușului.
De când a început pandemia, secția de pe Eminescu a rămas cum era. Clădirea centrală de pe strada Prundului a devenit, parțial, unitate suport Covid-19, astfel :parterul, etajul 1 și etajul 2 au fost transformate în secții covid, iar pacienții cu afecțiuni neurologice , care nu erau bolnavi de Covid, au fost internați pe doar 25 de locuri, la etajul 3, în secția de psihiatrie. După valul 3, în primăvara anului trecut, s-a întocmit Planul de Reziliență Națională Covid, în urma căruia parterul, etajul 2 si 3 au devenit Secții Covid, iar etajul 1 a revenit la destinația inițială, de secție pentru tratarea pacienților neurologici non-Covid. După numirea noului maganer, în septembrie anul trecut, Planul de reziliență nu a mai fost respectat, deși este un document juridic obligatoriu-nu este foarte clar dacă DSP Brașov și-a dat acceptul în urma unei vizite la locație, pentru că medicii cu care am discutat susțin că avizele au fost date…pe vorbe. Astfel încât, la dispoziția managerului, cele 2 secții de Neurologie, care inițial aveau 82 de paturi, au fost mutate în clădirea Centrului de Recuperare , în 25 de paturi. Ca urmare, din lipsă de spațiu, bolnavii grav, în comă, au fost puși în aceleași saloane cu cei mai puțin grav. Au fost cazuri când cei mai puțin grav bolnavi au văzut cum colegii lor de salon au decedat. La fel este și acum. Mai mult, profesorul doctor Petru Ifteni face presiuni pentru alte schimbări majore.

Bolnavii cu potențial violent foarte mare, mutați la Șaguna

Este cunoscut faptul că cele 2 secții de pe strada Eminescu, unde sunt internați bolnavii psihic cu potențial violent foarte mare, își desfășoară activitatea într-o clădire retrocedată. Consiliul Județean, instituția care administrează toate spitalele din județ, plătește chirie pentru acel spațiu. Chiria a tot crescut iar responsabilii din CJ au căutat variante pentru mutarea acestor secții. Iar noul manager al spitalului a găsit soluția : mută bolnavii de pe Eminescu în centrul turistic al Brașovului , la stradă, peste drum de Șaguna, la parter, etajul 1 și etajul 2. La etajul 3 rămâne tot secție de psihiatrie,dar pentru bolnavi mai ”pașnici”. Planul continuă : secțiile de neurologie ( care aveau 82 de paturi pentru bolnavi din tot județul) se vor muta definitiv în Centrul de Recuperare, pe 35 de paturi. Iar Centrul de Recuperare se mută la fostul Preventoriu TBC de la Sâmpetru (deși aici situația juridică este neclară, având în vedere că managerul de acolo a câștigat un proiect important, pe fonduri europene, iar destinația acelui spațiu nu poate fi schimbata pentru încă 3 ani. Plus că dotarea de acolo nu are nicio legătură cu ce ar trebui să aibă un centru de recuperare). Acesta este planul profesorului doctor Petru Ifteni, care a fost prezentat reprezentanților CJ. Și care par a susține acest proiect….

Dacă ”pleacă” vreun bolnav violent din spital să se plimbe pe Republicii?

- Advertisement -

Înainte de a se lua o decizie definitivă, punem în atenția celor responsabili următoarele:
-cine răspunde dacă un bolnav psihic sever ”scapă” din spital( așa cum s-a întâmplat săptămâna aceasta de la Eminescu) pe ușile care nu sunt securizate 100% pentru acest scop…și pleacă la plimbare prin oraș ? V-ar plăcea să vă întâlniți? Poate să vă bage o mână în gât?
-bolnavii acut de pe Eminescu trebuie cazați în spații conforme.Cu toate acestea, paturile în care vor sta pacienții cu potențial violent foarte mare sunt paturi de neurologie, nu cele ”speciale” de psihiatrie. Paturile de neurologie sunt dotate cu cabluri, telecomenzi, bare, care pot fi transformate în orice moment în arme ce pot fi folosite pentru vătămare proprie, a pacienților sau a cadrelor medicale. Gemurile nu sunt securizate cu gratii, au fost aplicate doar folii de protecție împotriva cioburilor-un medic ne spunea ieri că un bolnav nervos, cu siguranță va putea arunca noptiera prin acele geamuri, care nu au grilaj… Ferestrele care au vedere la Șaguna nu sunt obturate cu folie mată, astfel încât vizibilitate înspre și dinspre cel mai bun liceu din Brașov este perfectă. Șaguniștii vor avea ce vedea…precum și bolnavii…
-bolile neurologice reprezintă cea mai importantă cauză de invaliditate din lume. Iar în România, bolile cardio-vasculare care degenerează în boli neurologice sunt principala cauză de deces și de morbiditate. Cu toate acestea, la Brașov, neurologii sunt obligați să aibă grijă doar de 25 de pacienți în acest moment-numai cei bolnavi foarte grav mai au acces la tratament. Pentru că doar atâtea locuri mai sunt în spital. De tratamente în ambulatoriu nici nu poate fi vorba, pentru că acea parte a spitalului este de 2 ani, cameră de gardă. Toata aparatura pentru ambulatoriu , pe care Consiliul Județean a plătit sume importante, zace nefolosită. Bolnavii neurologic care nu sunt în situație critică nu au acces la consultații, investigații sau tratament.
Medicii neurologi de la Spitalul Clinic de Psihiatrie și Neurologie Brașov au trimis un raport spre Consiliul Județean, în care subliniază toate cele de mai sus, plus cheltuieli uriașe care ar trebui făcute pentru această ”reorganizare” a spitalului. Până când decidenții vor lua o hotărâre, un lucru este clar : doar pacienții au de suferit…În continuare!

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE

Domn ministru T B on Incendii de vegetație în județ
Rammstein on Războiul din Ucraina