AcasăCititoriSfat Expres: Cele mai bune ceaiuri pentru imunitate în sezonul rece

Sfat Expres: Cele mai bune ceaiuri pentru imunitate în sezonul rece

- Advertisement -

Dincolo de pandemia care nu se lasă înfrântă, iarna ne amenință și cu viroze, răceli sau gripe de sezon. Le putem evita, dacă luăm măsuri sănătoase. Întărirea imunităţii este cel mai important lucru de care trebuie să ţinem seamă pentru evitarea bolilor de sezon. Cea mai la îndemână metodă de întărire a imunităţii, şi ieftină totodată, este consumul de ceaiuri. Pe lângă ceaiuri, se recomandă consumul de alimente şi condimente care conţin vitamine şi minerale care activează imunitatea, precum vitaminele A, C şi D, zinc, acizi graşi Omega-3 şi antioxidanţi: usturoi, ceapă, ardei iute, ghimbir, scorţişoară, citrice, afine, rădăcinoase (sfeclă roşie, morcovi, ţelină). În nicio zi nu trebuie să ne lipsească de pe masă două-trei alimente din lista următoare: fasolea şi leguminoasele, fructele de pădure, broccoli, ouăle, peştele gras, iaurtul gras, mierea, legumele cu frunze verzi, carnea slabă.

- Advertisement -

Ceai verde picant
Acest ceai se prepară din 2 linguriţe de frunze de ceai verde, 4 felii de rădăcină de ghimbir proaspătă, puţin piper Cayenne, miere (opţional). O linguriţă cu frunze de ceai verde, 2 felii de ghimbir (pot fi zdrobite pentru un gust mai puternic) şi un vârf de cuţit de piper Cayenne se lasă la infuzat, în apă fierbinte, timp de 10 minute. Apoi se strecoară şi se îndulceşte cu miere sau se bea neîndulcit.

Ceai de ghimbir şi turmeric
Pentru prepararea acestui ceai sunt necesare 1 linguriţă de ghimbir pulbere, 1 linguriţă de turmeric, o lămâie, 500 ml apă. Pulberea de ghimbir şi turmeric se pun la infuzat în apă fiartă pentru 10-15 minute. Cât timp stă la infuzat, se stoarce lămâia în două căni. După scurgerea celor 10-15 minute, ceaiul se toarnă peste sucul de lămâie.

Ceai de goji, portocale şi cuişoare
Acest ceai se prepară dintr-un pumn de goji, 1-2 linguriţe de ghimbir proaspăt ras, jumătate de lămâie, 6 cuişoare, coji de portocală, miere (opţional). Ghimbirul, cuişoarele şi cojile de portocale se pun în apa fiartă la infuzat. În recipientul cu infuzia se stoarce jumătate de lămâie, apoi lămâia se introduce întreagă. Se lasă la infuzat 10 minute. După scurgerea timpului, ceaiul se strecoară şi se adaugă fructele de goji şi mierea.

- Advertisement -

Ceaiul de echinaceea
Echinaceea este planta recomandată cel mai des pentru întărirea sistemului imunitar. Poate fi consumată sub formă de tablete, capsule, siropuri, tincturi sau ceai de echinaceea pentru imunitate. Această plantă conține compuși antivirali și antimicrobieni, fiind utilă chiar și în timpul episoadelor de gripă sau răceală, deoarece ajută la o vindecare mai rapidă. Are efect antioxidant și antiinflamator, iar gustul este unul foarte plăcut. Pentru o aromă deosebită, ceaiul de echinaceea poate fi combinat cu miere sau cu lămâie ori ghimbir.

Ceaiul de măceșe și cătină
Cătina și măceșele sunt vitamine, iar acest ceai ne ajută să ne întărim imunitatea. Aceste plante sunt bogate, în primul rând,în vitamina C, iar organismul nostru are nevoie din plin de acest lucru în sezonul rece. Pe lângă faptul că aceste plante pot preveni o mulțime de probleme de sănătate, datorită calităților pe care le au, ele au și proprietăți curative.

Ceai de anason stelat
Semințele de anason sunt un remediu eficient pentru tuse, astm și alte infecții respiratorii, dar pot fi consumate și pentru întărirea sistemului imunitar.

Ceai de ginseng
Este folosit de popoarele asiatice din cele mai vechi timpuri ca adjuvant în infecțiile virale și întăritor al sistemului imunitar. Poate ajuta la ameliorarea durerilor în gât și reduce riscul de apariție a problemelor respiratorii.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov

COMENTARII RECENTE