Salvarea de vieți vine, în orașele mari din România, pe două roți, prin intermediul Fundației pentru SMURD, sprijinită de mulți ani de către Lidl România. La aniversarea a 10 ani de Lidl România, facem cunoștință cu Vlad Antemia de la ISU Brașov, un paramedic care intervine pe două roți pentru a-și salva semenii și care ne spune ce trebuie să știe participanții la trafic dacă văd o motocicletă aflată într-o intervenție rapidă.
Ce v-a determinat să lucrați la Inspectoratul pentru Situații de Urgență?
Culmea, tocmai pasiunea pentru motociclism. În 2005, când am terminat liceul, încă nu știam 100% ce va urma să fac în continuare, aveam doar o idee. Știam că îmi trebuie un loc de muncă stabil, relativ bine plătit, pentru a-mi putea „permite” prima motocicleta, în rate, bineînțeles. Un an mai târziu m-am înrolat, la cerere, în ultimul ciclu militar obligatoriu, fiind repartizat tocmai în curtea instituției la care lucrez și astăzi. Primele misiuni la care am participat, cu specificul situațiilor de urgență, au fost încă din timpul stagiului militar. Fiind o persoană foarte activă, care adoră adrenalina și urăște monotonia, acest loc de muncă mi s-a potrivit perfect.
Ce calități trebuie să îndeplinească un „salvator pe două roți”?
Cred că în primul rând stăpânire de sine, precauție și viteză de reacție. Cum spuneam, este o activitate care, pe timpul misiunilor, oferă doze ridicate de adrenalină, moment în care ești predispus să ignori anumite detalii și să te expui riscurilor fără să-ți dai seama pe moment.
Ce înseamnă condusul defensiv în regim de urgență?
Pe scurt, ținând cont de calitățile pe care ar trebui să le aibă un „salvator pe două roți”, înseamnă să îți stăpânești dorința instinctivă de a ajunge cât mai rapid la caz în modul „fie ce-o fi”, important e să ajungi acolo, întreg, să poți acorda primul ajutor așteptat. Să dai dovadă de multă precauție, așteptându-te la orice manevră posibilă din partea celorlalți participanți la trafic, majoritatea nefiind familiarizați cu astfel de mijloace de intervenție pe două roți și dacă totuși manevra se produce să fim capabili să reacționăm. Cel mai important e să te asiguri că ai fost observat și ți-a fost înțeleasă intenția.
Răspunsul motocicletelor SMURD la intervenție e de 3 – 5 minute în medie, comparativ cu circa 8 minute al unei ambulanțe. Cum vă mențineți în formă pentru o intervenție rapidă urbană?
Cea mai bună pregătire cred că este experiența acumulată din teren. Având în vedere că intervenția cu motocicletele medicalizate presupune patrulare urbană constantă, are două mari avantaje, și anume faptul că paramedicul ajunge să cunoască foarte bine motocicleta cu particularitățile ei specifice (greutate, manevrabilitate, distanțe de frânare etc) și, în același timp, acumulează experiență despre obiceiurile și reacțiile celorlalți participanți la trafic.
Cu sprijinul Lidl România, au fost achiziționate motociclete de intervenție și soluționare rapidă în mai multe orașe din țară. Cum v-ați „calificat” pentru prima linie de intervenție?
Toți cei selectați să încadreze motocicletele sunt în primul rand paramedici, majoritatea având deja experiența acordării primului ajutor calificat de pe ambulanțele SMURD tip B sau C. Dacă mai ai și permis de conducere categoria A, puțină pasiune și ești dispus să-ți asumi riscul la care te expui, atunci îndeplinești toate condițiile pentru această activitate.
Care a fost cel mai bun timp pe care l-ați scos într-o intervenție?
Nu ne propunem să scoatem cel mai bun timp, încercăm să ajungem în siguranță și pe cât posibil de rapid. Ca să vă răspund totuși la întrebare, cred că cel mai bun timp „l-am scos” când evenimentul s-a produs de față cu mine. Instantaneu!

Povestiți-ne prima dumneavoastră operațiune de salvare pe o motocicletă.
Prima misiune a fost cu emoții, pentru că primisem pe stație locația unei persoane presupus inconștientă, mi-am zis „gata, intrăm în pâine”… Am pornit cu lumini, sirenă, dar, odată ajuns la fața locului, am descoperit un domn cu intoxicație etanolică voluntară, care se întinsese puțin pe spațiul verde să se odihnească, după spusele dumnealui, refuzând examinarea și eventualul transport la spital cu ambulanța, vizibil deranjat că mi-am permis să-l abordez. Amuzant când totul se termină cu bine și trist în același timp, când apelanții binevoitori nu doresc să întrebe persoana în cauză dacă are nevoie de asistență medicală, blocând echipaje medicale inutil. Din păcate, sunt destul de dese situațiile de genul acesta.
Care e cel mai impresionant lucru care vi s-a spus după o intervenție decisivă?
Nu se spun foarte multe sau foarte dramatice ca replici din filme, dar, în unele situații, poți „citi” de pe expresia feței exact ce vor să-ți transmită.
Ce se întâmplă într-o zi normală din viața profesională a unui cadru ISU?
Foarte pe scurt, dimineața începe cu organizarea serviciului de permanență, mai exact tura de 24h. Fiecare află ce mașină sau motocicletă încadrează, își pregătește echipamentul individual și verifică autospeciala încadrată. Apoi ne strângem toată tura să discutăm ce e de făcut pentru ziua în curs (exerciții tactice, aplicații, antrenamente, evaluări, studiu etc.) Evident, în tot acest timp, dacă suna alarma, lăsăm orice activitate și răspundem apelului.
Ce ar trebui să știe participanții la trafic atunci când văd o motocicletă aflată într-o intervenție rapidă?
În primul rand ar trebui să fie previzibili, fără manevre bruște, să acorde prioritate doar după ce s-au asigurat că pot face manevra în siguranță și s-o semnalizeze corespunzător. Nu ne dorim ca prin graba de a ajunge la un caz să cauzăm încă unul. Un caz concret de „așa nu” e acela în care frânează brusc în fața autospecialei, fie ea motocicletă, ambulanță sau de stingere, crezând că așa acordă prioritate. Mai sunt și cei care opresc în curbe fără vizibilitate, nu e tocmai inspirat.
Ce îi leagă pe cei care sunt colegi în ISU?
Cred că e o formă de camaraderie combinată cu prietenie. Majoritatea suntem colegi de peste 15 ani de zile în care, vă dați seama, cu bune, cu rele, am trecut prin multe situații și am ajuns să ne cunoaștem destul de bine, poate prea bine, dacă-i întrebați pe unii colegi. V-am spus ca nu există monotonie!
În ce situații e vitală asistența oferită de motocicletele de intervenție urbană?
Așa cum au fost ele gândite, să intervină în special în situațiile de cod roșu, cred ca e vitală intervenția rapidă. Spre exemplu în situațiile de stop cardio respirator, unde 1-2 minute pot face diferența între viață normală, viață cu sechele sau chiar moarte. La fel și în cazul hemoragiilor masive. Indirect, pot fi de mare ajutor și în cazurile unde pacientul nu dorește transport la spital, implicit o resursă medicală libeă care ar putea răspunde la o solicitare mai sus menționată.
Când ați știut că aceasta va fi ocupația dumneavoastră?
Probabil încă de cand eram militar în termen și participam la diverse intervenții. M-a atras și am îndrăgit imediat tot ce ține de descarcerare. Este o muncă grea atât fizic cât și psihologic, dar cu satisfacții enorme.
Ce ați învățat de când sunteți „motorist”?
În primul rând, să acord primul ajutor de unul singur până la sosirea echipajului de pe ambulanță, trimis în sprijin, dacă este cazul. Până la introducerea motocicletelor în intervenție, interveneam doar ca echipaj, minimum trei colegi. Este destul de dificil, dar ne adaptăm din mers.






