15.3 C
Braşov
AcasăStiri Brasov«Pictori români în Franța cu Soleil de l’Est » - manifestare culturală...

«Pictori români în Franța cu Soleil de l’Est » – manifestare culturală internațională în Brașov

Asociația culturală internațională Soleil de l’Est, creată în 1994, în Franța, de un grup de entuziaști franco-români, are ca scop de a ajuta oamenii să se cunoască mai bine prin intermediul culturii. Asociația organizează expoziții de pictura contemporană română în Franța și în alte țări din Europa Occidentală, conduce o rezidența de artiști (tabără de creație) în beneficiul pictorilor români, și realizează cărți de artă cu pictorii care au fost invitați la rezidențe de artiști în Franța. Asociația Soleil de l’Est este un mesager inconturbabil al culturii române în UE, de mai bine de un sfert de secol. Lucrările realizate de pictorii români din Franța sunt prezentate via multiple manifestări culturale, prioritar în Franța, cât și în alte țări din UE, printre care enumerăm în ordine cronologică, începând din anul 2014: Belgia, Olanda, Austria, Italia, Danemarca, Slovacia, Bulgaria și România. Peste tot lucrările realizate de pictorii români au fost admirate și apreciate de un public european cunoscător și erudit. Asociația Soleil de l’Est prezintă aceste lucrări începând din anul 2001, și atenției publicului român la ICR București de mai multe ori, Institutul Francez, Palatul Parlamentului București, Biblioteca Națională a României, ARCUB, Teatrul Național București, pentru că, cităm, ”publicul român să afle, să știe și să țină minte că prestigioși pictori români au fost în Franța la Soleil de l’Est, au creat, iar lucrările lor au fost admirate și apreciate de publicul sofisticat și cunoscător european”.
Anul acesta a venit și rândul publicului brașovean să cunoască un grup de 19 pictori români care au fost în Franța, iar lucrările acestora sunt expuse pâna pe 30 ianuarie în galeria Europe, str. Mureșenilor nr. 1. Expoziția este deschisă zilnic între orele 14: 00 – 17:00. O persoană competentă din partea asociației Soleil de l’Est se află în permanență la galeria Europe, pentru a comunica publicului interesat toate lămuririle necesare pentru a se înțelege mesajul asociației: «Arta română, pentru a fi cunoscută, trebuie sa circule ». Organizatorii vă invită să ”veniți la expoziția din galeria Europe, nu veți pierde timpul, ci veți afla și alte detalii privind înfrățirea orașului Brașov cu Tours din Franța, participarea unor pictori brașoveni la rezidențele de artiști Soleil de l’Est în Franța sau cărți de artă în care sunt prezentați pictorii brașoveni”.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE

Domn ministru T B on Incendii de vegetație în județ
Rammstein on Războiul din Ucraina