-2 C
Braşov
AcasăCititoriSfat Expres: Măști naturale pentru păr

Sfat Expres: Măști naturale pentru păr

Folosește periodic măști de păr naturale și vei vedea peste câteva luni rezultate spectaculoase. Părul tău se va îngrășa mai puțin, va fi mai viguros, vei scăpa de iritațiile scalpului și chiar de mătreață, va fi mai suplu, mai mătăsos și chiar mai bogat.
Măștile de păr din ingrediente naturale au o mulțime de beneficii pentru păr, dar înainte de toate ajută pielea scalpului să fie mai curată, mai sănătoasă și firele de păr să fie mai rezistente. Cele mai multe ingrediente din măștile de păr hrănesc pielea și ajută cuticulele firelor de păr să se închidă, astfel că aspectul părului tău va fi mult îmbunătățit.

Cât de des trebuie să folosești măștile de păr

Toate măștile de păr din ingrediente naturale sunt simplu de făcut. În două minute le faci pe oricare dintre ele și le poți aplica rapid înainte de a te spăla pe cap. Nicio rețetă nu este prea încărcată, majoritatea au două sau trei ingrediente de bază. Măști de păr naturale pentru fire uscate și fragile se pot folosi săptămânal. Măștile pentru păr gras se pot folosi de trei ori pe lună și nu se aplică la rădăcină și de-a lungul firelor de păr. Măștile pentru hidratare și volum se pot aplica și de două ori pe săptămână, mai puțin la rădăcină și mai mult de-a lungul firelor de păr.

Măști de păr pentru fire uscate și casante

Folosește aceste măști de păr naturale timp de cel puțin 2 – 3 luni și vei vedea rezultate foarte bune, un păr mai rezistent și fire mai lucioase. Iată două exemple:
1. Ulei de măsline și două gălbenușuri
O lingură ulei de măsline; O lingură de miere; O lingură de zeamă de lămâie. Omogenizează bine ingredientele și aplică masca folosind o pensulă. Așteaptă să acționeze cel puțin 30 – 40 de minute și apoi clătește părul bine cu apă caldă. Folosește un șampon special pentru păr fragil și apoi un balsam delicat. Această mască se poate folosi săptămânal.
2. Ulei de in și două gălbenușuri
2 linguri ulei din semințe de in, două gălbenușuri. Amestecă bine ingredientele și aplică masca pe părul umed, pe toată lungimea firelor de păr cu o pensulă. Așteaptă 30 de minute sau chiar o oră și clătește cu apă caldă. Masca cu gălbenuș poate fi folosită de două sau trei ori pe lună pentru un rezultat vizibil.

Măști de păr naturale pentru părul gras

Părul gras are nevoie de măști de îngrijire și întreținere cel puțin de două ori pe lună. Iată câteva măști pe bază de lămâie, iaurt sau ulei de măsline, ingrediente care pot reduce producția de sebum de la nivelul scalpului. Una dintre cele mai folosite măști este cea cu ou și lămâie: un gălbenuș mare, o lingură de zeamă de lămâie. Aplică masca la rădăcina firelor de păr și masează bine. Părul trebuie să fie umezit înainte. Așteaptă 15 minute și clătește cu apă caldă, apoi folosește un șampon pentru păr normal și un balsam pentru hidratare. Masca aceasta poate fi folosită de trei ori pe lună.

Măști naturale împotriva căderii părului

Gălbenușul de ou, iaurtul, fructele bogate în grăsimi și enzime, precum și vitaminele A sau E sunt folosite în mod special pentru fortifierea rădăcinilor și pentru rezistența firelor de păr.
1. Mască pe bază de vitamine – Un gălbenuș de ou; O lingură iaurt natural de capră; 20 picături de vitamina A; 10 picături de vitamina D; O lingură de miere. Omogenizează bine toate ingredientele și aplică masca de la rădăcină spre vârfuri, folosind o pensulă de vopsit. Lasă masca să acționeze timp de 30 de minute, clătește părul cu apă caldă și apoi spală-te cu un șampon delicat. Masca pe bază de ou împotriva căderii părului se poate folosi în fiecare săptămână pentru un rezultat mai rapid.
2. Mască pe bază de ulei de ricin – 1 linguriță ulei de ricin; 1 lingură de iaurt; 1 lingură de miere, pulpa de la o banană. Se zdrobește banana până când devine un piure foarte fin și se amestecă celelalte ingrediente până se omogenizează. Se aplică masca de par cu ulei de ricin la rădăcini și se lasă să acționeze 30 de minute. Se spală părul cu un șampon delicat, pentru bebeluși. Tratamentul se poate repeta la fiecare două săptămâni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE