23 C
Braşov
AcasăSanatateLegătura dintre inflamații, crizele de furie și banala aspirină

Legătura dintre inflamații, crizele de furie și banala aspirină

Aspirina ar putea fi un remediu pentru calmarea stărilor de furie, care pot fi provocate de inflamaţiile din organism, arată un studiu recent realizat de cercetătorii americani. Accesele de furie sunt, de fapt, probleme medicale care pot fi tratate cu ajutorul medicamentelor, în unele cazuri, chiar cu banala aspirină, spun oamenii de știință.
În cazul persoanelor furioase, un răspuns inflamator resimţit în organism reprezintă cauza activării stărilor agresive, aşadar există o cauză psihologică pentru care acestea îşi pierd calmul. Inflamaţia este un răspuns normal la răni şi infecţii, influenţând producţia de citokine, substanţe care alertează sistemul imunitar. Dar, în cazul unor oameni, răspunsul inflamator nu dispare în momentul în care pericolul trece. Mai mult decât atât, devine cronic, iar citokinele continuă să circule prin sânge. Un studiu realizat în Statele Unite ale Americii sugerează că inflamaţia îi face pe oameni să fie mai predispuşi la accese de furie. Pentru realizarea acestei cercetări, oamenii de ştiinţă de la Universitatea Chicago au realizat teste de sânge pentru 70 de persoane care sufereau de tulburare explozivă intermitentă – diagnostic psihiatric pentru actele scurte de agresiune.
Afecţiunea, caracterizată ca un eşec de a rezista impulsurilor agresive, a fost identificată recent. Dar, potrivit unui studiu realizat de Harvard Medical School şi University of Chicago, mai mult de trei milioane de britanici se confruntă cu această tulburare.
Cele mai recente studii arată că oamenii cu această afecţiune înregistrează un nivel mai ridicat de citokine, în comparaţie cu cei care nu sunt predispuşi la accese de furie.
Studiul sugerează o legătură directă între inflamaţie şi agresivitatea umană, spun cercetătorii în studiul publicat în JAMA Psychiatry. Cu alte cuvinte, inflamaţia ar putea face oamenii să fie nervoşi. În cazul în care se declanşează accesele de furie, cercetătorii sugerează că persoanele care suferă de această stare ar trebui să ia o aspirină, pentru a potoli izbucnirile. Această acţiune este recomandată pentru că aspirina blochează procesul chimic al inflamaţiei, la fel ca medicamentele nonsteroidiene, cum ar fi ibuprofenul. ”Nu ştim încă dacă inflamaţia declanşează sentimentul de agresivitate sau sentimentele agresive duc la inflamaţie, dar este o indicaţie redutabilă că între cele două există o conexiune biologică”, a declarat profesorul Emil Coccaro, de la Universitatea din Chicago, care a coordonat studiul. Pe de altă parte, sunt și voci sceptice care atenționează că rezultatele acestui studiu nu sunt relevante, deoarece eșantionul de persoane analizate este prea mic.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE

Dan POPESCU COLIBASI on Românii nu mai vor copii