-5 C
Braşov
AcasăSportFC Brașov. Fotbal cu pipeta: Ioan Mărginean și legea bunului simț

FC Brașov. Fotbal cu pipeta: Ioan Mărginean și legea bunului simț

Autor: Adi MARICA

l Limoniu recunoaște problemele de la FC Brașov, dar spune că mai rău ca acum nu se poate
l „Eu nu mă tem de retrogradare, ci doar de Dumnezeu “, a spus șeful lui FC Brașov

Adrian Szabo a fost prezentat oficial în funcția de director tehnic. „Szabo e la FC Braşov vechi, antic și de demult, un prieten așa și așa “, și-a început discursul Ioan Mărginean. „Conform deciziei CNSL din cadru FRF am ajuns la o înțelegere cu jucătorii și antrenorii cu care am fost în litigiu și pe această cale le mulțumesc. Szabo a ajutat clubul în toate ipostazele în care a fost la FC Brașov. Nu am avut de negociat nimic cu dânsul. Problema trebuia rezolvată încă din vară. Szabo are contract până în 2025. Am închis toate cazurile și am comunicat acest lucru FRF și AFAN “, a mai spus Mărginean.

Szabo nu coboară în iarbă

Adrian Szabo spune că nu va antrena el echipa și că va ajuta staff-ul tehnic oricând i se va cere. „Eu nu sunt aici pentru a sta în coasta cuiva. În cazul în care mi se va cere părerea voi da tot sprijinul. Nu voi antrena echipa. Nu se pleacă de la zero, ci de la locul din clasament. Toți cei din staff-ul tehnic trebuie să ne dăm mâna, să alegem jucătorii pentru a menține echipa în Liga a 2-a. Jucătorii din lot au o anumită valoare, dar ei trebuie să demonstreze că merita să facă parte din acest lot“, a spus Adrian Szabo.

Legea bunului simț

Ioan Mărginean recunoaște problemele de la FC Brașov, dar spune că mai rău decât acest loc 16 nu se poate. „De la echipa de seniori ne așteptam la mai mult. Legea bunului simț spune că mai întâi oferi și apoi ceri. Mie îmi este rușine de oamenii care au avut încredere în noi, începând de la primar și toți consilierii din Brașov. Ei ne-au oferit, dar noi am dat fotbal cu pipeta. Suntem un club în construcție și sunt probleme. Cea mai mare problemă este locul din clasament și este clar că e nevoie de o revigorare. Ne place, nu ne place jucăm la retrogradare. Mai rău decât acum nu se poate. Eu nu mă tem de retrogradare, ci doar de Dumnezeu “, a spus șeful lui FC Brașov.

Transferuri pe posturile deficitare. Și sunt multe!

Limoniu a vorbit în stilul său caracteristic despre campania de transferuri. „Nu vrem să facem transferuri la număr, ci doar pe posturile deficitare, care sunt foarte multe!“, a spus Mărginean. Un tânăr jucător aflat pe lista lui Mărginean este fundașul central Bogdan Vișan (21 de ani), pus recent pe liber de cei de la Flacăra Horezu, locul 9 în C6! Vișan a fost prezent la antrenamentele fizice din această săptămână. Deși pe parcursul sezonului spunea că toți cei de la club, inclusiv el, ca președinte, se află într-o perioadă de evaluare, Limoniu spune acum că „analiza este în curs“.

Vacanță până pe 10 ianuarie

Fotbaliștii lui FC Brașov au intrat ieri în vacanță până pe 10 ianuarie. Pe 11 și 12 ianuarie jucătorii vor efectua vizita medicală , după care vor începe antrenamentele. În perioada 18-24 ianuarie, oficialii echipei intenționează să stabilească un cantonament, având de ales între Tg. Secuiesc și Poiana Brașov. Apoi se dorește și un stagiu de pregătire extern, fiind analizate variantele Cipru sau Antalya, însă totul depinde și de evoluția epidemiologică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE