-5.4 C
Braşov
AcasăSportMarian Copilu, președinte la FC Brașov? „E echipa mea de suflet“

Marian Copilu, președinte la FC Brașov? „E echipa mea de suflet“

Autor: Adi MARICA

l Fostul conducător al celor de la CFR Cluj nu confirmă negocierile cu primarul Allen Coliban pentru postul de președinte al grupării brașovene de Liga a 2-a, însă spune că FC Brașov rămâne echipa sa de suflet

FC Brașov ar putea avea și un nou președinte în persoana lui Marian Copilu, fostul conducător al celor de la CFR Cluj. Conform ProSport, Marian Copilu ar fi fost contactat de cei din Brașov pentru a prelua conducerea echipei care ocupă locul 16 din 20 în Liga 2. Cum Ioan Mărginean a fost incapabil să construiască la Brașov o echipă puternică, primarul Allen Coliban s-a reorientat și îl vrea pe fostului președinte de la CFR Cluj căruia i-ar fi propus un proiect pe termen lung. Marian Copilu este brașovean, iar în ultimii ani a avut succes la CFR Cluj, de unde însă a plecat după un scandal imens la începutul lunii septembrie.

Jocuri politice

Totuși, trecerea lui Copilu la FC Brașov are șanse mici de reușită în această perioadă. Coliban nu are majoritate în Consiliul Local, astfel că primarul este blocat atunci când are inițiative care nu sunt pe placul celor de la PNL și PSD.

„Limoniu“ nu cedează

Nici Ioan Mărginean nu se va dus ușor de la Brașov. Limoniu are un salariu de Liga I la Brașov, astfel că înlocuirea sa va fi posibilă doar cu plata integrală a contractului. Deși în două rânduri, pe parcursul acestui sezon, Mărginean a intenționat să demisioneze de la FC Brașov, acesta și-a dat seama că greu găseşte un astfel de job bine plătit în fotbalul românesc. În aceste condiții, Limoniu va pleca de la Brașov doar dacă va fi demis.

Copilu spune că nu îl cunoaște pe Coliban

Marian Copilu susține că nu a discutat cu nimeni de la Brașov și că nu a primit nicio ofertă. „ Nu am avut nicio discuție cu cei de la Brașov, pe primarul Allen Coliban nici măcar nu îl cunosc“, a spus Copilu pentru Monitorul Expres. Întrebat dacă este posibil ca în viitor să ajungă la gruparea brașoveană, Copilu a spus că „nu pot vorbi pe ceva ipotetic “.

A crescut cu FC Brașov

În schimb, fostul șef de la CFR Cluj spune că FC Brașov este echipa sa de suflet! „Eu sunt brașovean, am crescut în Tractorul și, ca orice brașovean, am ținut cu echipa orașului. FC Brașov este echipa mea de suflet“

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE