-6.8 C
Braşov
AcasăMagazinHalle Berry, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie

Halle Berry, apariție spectaculoasă într-o rochie roșie

Actrița Halle Berry a intrat în spiritul sărbătorilor de iarnă și acum 2 zile a ales să poarte la People’s Choice Awards 2021 o rochie de un roșu aprins care i-a pus în evidență toate trăsăturile. Vedeta a arătat spectaculos și a atras toate privirile, mai ales în timpul discursului, atunci când a acceptat trofeul pentru Career Achievement Award.
În vârstă de 55 de ani, Halle arată foarte bine și mulți se întreabă cum reușește să-și mențină forma fizică. Actrița a purtat o rochie scurtă cu trenă, care i-a pus în evidență picioarele tonifiate, semn că îi place să facă sport și să aibă grijă de corpul ei. Aceasta a asortat rochia cu o pereche de sandale argintii cu toc. „Când am început acum 30 de ani, nu existau încăperi ca aceasta în care să mă pot duce și să mă simt afirmată sau apreciată. Eram adesea singură. Eram doar unul dintre puținii oameni de culoare din sală care căutau să-și găsească valoarea, să mă simt împlinită. 30 de ani mai târziu, să fiu aici, nu doar ca actor, ci acum ca regizor, să rămân autentică și fidelă cu mine și să o fac în propriile mele condiții este probabil una dintre cele mai mari bucurii din viața mea și sunt atât de fericită să împărtășesc asta cu voi toți”, a declara Halle Berry în timpul discursului.

Halle Berry și-a folosit discursul pentru a-și lăuda soțul

Tot în timpul discursului, Halle Berry a ținut să-i mulțumească și să-și laude partenerul de viață, pe cântărețul Van Hunt, în vârstă de 51 de ani. Acesta a fost prezent la eveniment și a susținut-o, lucru care a contat foarte mult pentru celebra actriță. Cei doi s-au completat, arucându-și priviri de îndrăgostiți în timp ce pozau la panou. Aceștia au confirmat relația în septembrie anul trecut.
”În sfârșit am găsit dragostea pentru toți anii aceștia. Știu că toți ați fost în această călătorie dureroasă cu mine! Pe lângă regia primului meu film, am găsit și dragostea vieții mele și știu că este adevărat. Pentru că atunci când eșuezi de atâtea ori, știi cum arată răul. Și pentru că am eșuat de atâtea ori, acum știu cum arată cu adevărat [dragostea]”, a mai declarat Halle Berry.
Berry a avut chiar un mesaj special pentru Hunt, care stătea în public. „M-ai completat. M-ai susținut. Nu am avut niciodată asta, cineva care tocmai m-a ridicat mai sus, a făcut mai mult din mine.”, a spus ea.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE