-0.6 C
Braşov
AcasăNationalActorul Marius Manole renunță la Ordinul de Cavaler pentru Artele Spectacolului, primit...

Actorul Marius Manole renunță la Ordinul de Cavaler pentru Artele Spectacolului, primit de la Klaus Iohannis: ”Mi-e rușine că o am acasă”

Cunoscutul actor Marius Manole i-a declarat jurnalistului Vitalie Cojocari că renunță la Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler categoria D – ”Arta spectacolului”, distincție primită de la președintele României, Klaus Iohannis, în 2016.
„Mâine (n.r. astăzi) la 10.00, mă duc la Cotroceni să-i dau medalia înapoi. Mi-e rușine că o am acasă la mine”, a spus Marius Manole, actor la Teatrul Național din București.
Marius Manole afirmă că l-a susținut pe Iohannis, că a ieșit pentru el în stradă și l-a votat, dar în acest moment nu îl mai recunoaște și se simte rușinat că a primit de la el o asemenea distincție, menită să-i confirme prestigioasa activitate artistică.
„(…)În ultima perioadă nu îl mai recunosc pe Iohannis, îmi este rușine că am primit de la dumnealui acel Ordin. Mă duc mâine (n. r. astăzi) de la 10.00 la Cotroceni, să-i dau înapoi medalia. Luați-o, faceți ce vreți cu ea, mie mi-e rușine că o am acasă la mine (…) ”, a spus actorul.
Marius Manole nu este primul artist care se dezice de președintele României. Recent și Tudor Chirilă i-a adus critici aspre lui Iohannis, dar și Oana Pelea. De asemenea, solistul trupei Taxi, Dan Teodorescu, a lansat o piesă satiră la adresa lui Iohannis, cu titlul „Un sas”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE