2.7 C
Braşov
AcasăStiri BrasovPrevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul protecției animalelor

Prevenirea și combaterea faptelor ilegale în domeniul protecției animalelor

Inspectoratul județean de Poliție Brașov reamintește deținătorilor de animale de pe raza județului îndatoririle pe care aceștia le au față de animalele din grija lor, indiferent de rasă. Astfel, conform Legii 205/2004 (*republicată*) privind protecția animalelor, orice deținător de animale trebuie să le asigure acestora un adăpost corespunzător, hrană și apă în cantități suficiente, posibilitate de mișcare suficientă. De asemenea deținătorul trebuie să le ofere îngrijire și atenție, iar la nevoie asistență medicală. Prin deținător de animale se înțelege proprietarul, persoana care deține animalul cu orice titlu valabil sau orice persoană fizică sau juridică în îngrijirea căreia se află animalul respectiv.
Comportamentul brutal, abuzul în utilizarea animalelor, supunerea animalelor la eforturi inutile și neasigurarea condițiilor de trai, abandonarea şi/sau alungarea unui animal a cărui existenţă depinde de îngrijirea omului, despărţirea puilor de mamă înainte de opt săptămâni de viaţă sunt considerate rele tratamente. Faptele prezentate anterior constituie contravenții și se sancționează cu amendă între 1.000 și 3.000 lei.
Următoarele fapte constituie infracțiuni și se pedepsesc cu închisoare de la 3 luni la 1 an:
– uciderea animalelor cu intenție, fără drept;
– practicarea tirului pe animale;
– organizarea de lupte între animale sau cu animale;
– folosirea de animale vii pentru dresajul animalelor;
– rănirea sau schingiuirea animalelor;
– intervenţiile chirurgicale destinate modificării aspectului unui animal, fără scop necurativ, cum ar fi codomia, cuparea urechilor, secţionarea corzilor vocale, ablaţia ghearelor.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE