2.7 C
Braşov
AcasăNationalBanii vorbesc / Ciolacu și Cîțu: Îi prezentăm președintelui Iohannis două variante...

Banii vorbesc / Ciolacu și Cîțu: Îi prezentăm președintelui Iohannis două variante de premier

l PSD și PNL, aproape de cununie

Liderul PSD Marcel Ciolacu a declarat ieri, după negocierile cu liberalii, că una dintre cele două variante cu care PNL și PSD se vor duce la Palatul Cotroceni, în privința premierului, este aceea ca funcția să fie ocupată, prin rotație, de către președinții celor două partide. O a doua variantă ar putea fi cea conform căreia va fi stabilit un premier din rândul celor două formațiuni.Ciolacu a afirmat că preşedintele ţării este îndreptăţit, prin Constituţie, să desemneze premierul şi că acestuia îi vor fi propuse două variante.
Potrivit acestuia, prima variantă va fi ocuparea prin rotaţie a funcţiei de premier de către preşedinţii celor două partide. El a arătat că a doua variantă ar putea fi cea conform căreia va fi stabilit un premier din rândul celor două partide.
„Urmează să mergem la preşedintele României cu două variante şi să stabilim. Ştiţi foarte bine că preşedintele României este îndreptăţit, prin Constituţie, să desemneze primul ministru. (…) Este varianta, prima – prin rotaţie, preşedinţii celor două partide. Vom vedea şi varianta agreată de către preşedinte. (…) Eu aş dori ca fiecare să ne respectăm atribuţiile constituţionale pe care le avem. Asta este abordarea pe care eu o am”, a precizat Ciolacu, potrivit Agerpres.
Şi premierul interimar Florin Cîţu, preşedintele PNL, a declarat ieri, după o nouă rundă de negocieri PNL-PSD la Palatul Parlamentului, că se va merge la preşedintele Klaus Iohannis cu mai multe variante de premier din partea celor două partide.
„În ceea ce priveşte premierul, noi am discutat, vom merge la domnul preşedinte cu câteva variante şi apoi vom veni şi le vom anunţa public (…) Decât să apară tot felul de informaţii pe surse, când avem o concluzie, vom prezenta”, a spus Cîţu, care a evitat să răspundă la întrebarea jurnaliştilor dacă şi el este una din variantele luate în calcul pentru funcţia de premier. El a explicat ieri că nu a fost stabilită o dată pentru întâlnirea cu preşedintele. „Încă nu avem o dată. Astăzi – mâine va trebui rezolvată problema premierului. Sunt mai multe variante de premier (…) Vom face o şedinţă la partid pentru a aproba forma finală a programului de guvernare. Noi am agreat că mâine va fi forma finală a programului de guvernare. După aceea urmează protocolul coaliţiei de guvernare”, a subliniat Cîţu.

Au găsit și bani: „Vor fi multe majorări de la 1 ianuarie” (Ciolacu)

Președintele PSD, Marcel Ciolacu, a declarat, ieri după-amiază, după negocierile cu liberalii, că în prezent se fac simulări pentru mărirea pensiilor și a alocațiilor și a dat asigurări că românii vor avea parte de „multe majorări de la 1 ianuarie”. În ceea ce privește o eventuală taxă pe lux, liderul social democraților spune că aceasta reprezintă „o taxă modică” pe care cei cu venituri mari și-o vor permite: „Luxul și prostia se plătesc”. Liderul PSD a făcut câteva precizări importante după negocierile de ieri cu liberalii, de la Parlament, care au durat mai multe ore. Potrivit acestuia, în prezent se fac simulări pentru mărirea alocațiilor și a pensiilor, lucrurile urmând să fie clare după verificarea impactului bugetar pe care astfel de măsuri le-ar aduce. Doar după ce acest lucru se va întâmpla, va fi făcut un anunț în spațiul public, spune Ciolacu: „Am mai închis un capitol greu, cel de Muncă. Avem mai multe simulări, urmează să evaluăm impactul. Mai sunt încă două capitole – Justiție și Finanțe (…) Avem 2-3 variante și așteptăm impactul să fie simulat. Asta înseamnă că sunt procente diferite. Săptămâna viitoare cred că vom fi în măsură să prezentăm fiecare capitol pe Muncă. Prezentăm acest capitol împreună, după ce avem impactul. Este un pachet integrat: pensii, alocații, salariul minim. Venim săptămâna viitoare cu acest pachet și îl vom prezența în funcție de execuția bugetară. Vor fi multe majorări de la 1 ianuarie”, a declarat Ciolacu. Liderul PSD a precizat că este normal să nu dea mai multe detalii pe marginea acestui subiect având în vedere că sunt 2-3 variante pe masă, asupra cărora se va lua o decizie în funcție de impactul bugetar. „Nu vreau să îi mint pe români”, a argumentat liderul social democraților. În ceea ce privește taxa de solidaritate pe lux, Ciolacu a adăugat că PSD susține în continuare acest lucru. „Nu a spus nimeni nici de mașini, nici de proprietăți, nici de 150.000 de euro. Sunt active de lux în România, venituri excepționale, care ar trebui impozitate. Dacă ajungi să câștigi peste 1 milion de euro, este normal să existe o taxă de solidaritate. Nu vorbim de taxe noi, ci de o taxă modică pe care și-o pot permite cei cărora li se va aplica. Există o discrepanță imensă în societate în acest moment, dar nu se atinge nimeni de veniturile medii ale românilor. Cred că la un moment dat va trebui să renunțăm la excepțiile din Codul Fiscal și să avem un sistem unic de impozitare, așa cum este în toată Europa. Luxul este lux, iar după cum știți și dumneavoastră, luxul și prostia de obicei se plătesc”.
La rândul său, președintele PNL, Florin Cîțu, a declarat, că liberalii au agreat forma finală a principiilor programului de guvernare cu PSD, iar printre acestea se regăsesc creșterea pensiilor cu un procent peste 7%, alocații mai mari și de asemenea mai mulți bani pentru investiții, modificări ce ar trebui să intre, odată agreate, în vigoare de la 1 ianuarie. Totodată, premierul Cîțu a spus că rămâne în vigoare cota unică de impozitare.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE