5.6 C
Braşov
AcasăCititori(P) Prinde oferta din zbor! Iată care sunt cele mai ieftine zboruri...

(P) Prinde oferta din zbor! Iată care sunt cele mai ieftine zboruri spre Sharm el Sheikh!

Puține țări au avut parte de o istorie atât de fabuloasă precum cea a Egiptului, care atrage și acum milioane de turiști în fiecare an. Experiența unei vizite în țara din nord-vestul Africii se dovedește, de fiecare dată, de neuitat.
Aici ai ocazia să vezi Marea Piramidă, Sfinxul și mormintele fastuoase ale faraonilor, să te scalzi în marea ale cărei ape au fost despărțite în două de Moise sau să te plimbi prin locurile care au fost martore la iubirea dintre Caesar și Cleopatra.
Chiar acum, ai oportunitatea de a găsi zboruri spre Sharm el Sheikh la prețuri accesibile, ajungând astfel să te bucuri, la rândul tău, de un concediu petrecut într-una dintre cele mai luxoase stațiuni de pe litoralul Mării Roșii.
Totul a devenit posibil datorită companiei aeriene românești Animawings, care aduce aproape destinații exotice din întreaga lume. Astfel, poți opta pentru zboruri Sharm el Sheikh cu plecare din două aeroporturi românești: Aeroportul Henri Coandă din București și Aeroportul Internațional Craiova.

Un paradis acvatic pentru scufundători

Situată în Golful Aqaba, la aproximativ 300 de kilometri de Suez și doar 19 kilometri de Parcul Național Ras Mohammed, stațiunea este recunoscută pe plan internațional drept una dintre cele mai frumoase destinații pentru iubitorii de scufundări și snorkeling. De fapt, numeroși turiști rezervă zboruri spre Sharm el Sheikh special pentru a profita de aceste posibilități.
Într-adevăr, apa limpede de cristal, coralii magnifici, flora acvatică și peștii tropicali de toate culorile îți oferă unele dintre cele mai frumoase priveliști pe care un om poate să le vadă, oriunde pe planetă. Plajele fine și vremea veșnic prietenoasă întregesc această imagine a unei destinații create parcă special pentru a oferi bucurie și relaxare.

Foto: unsplash.com

Oportunitățile de distracție

Egiptul are capacitatea de a satisface gusturile mai multor categorii de oaspeți. Dacă unii sosesc aici special pentru a se bucura de spectacolul mării, există la fel de mulți turiști care aleg zboruri spre Sharm el Sheikh pentru a profita de numeroasele și variatele oportunități de distracție.
Multă lume se strânge, de exemplu, la Little Buddha, un restaurant de top la orele zilei, care odată cu lăsarea serii se transformă într-un club extrem de apreciat pentru calitatea muzicii mixate. Un alt club de succes este Space Sharm, cu un spațiu interior frumos amenajat, dar și cu o terasă uriașă, care îți oferă ocazia de a dansa și de a savura un cocktail chiar pe malul mării.
Dacă îți dorești o experiență și mai specială, poți să te bucuri de un pahar din băutura preferată în Ice Bar, un local unde pereții, scaunele, mesele și chiar paharele sunt făcute din gheață. Temperatura interioară este de minus 5 grade Celsius, în contrast evident cu cele peste 30 de grade de afară.
Iar asta nu e tot. Odată ce ai ales zboruri spre Sharm el Sheikh, vei avea ocazia să participi la excursii care îți arată tot ce are Egiptul mai special: Piramidele și Sfinxul, Valea Regilor și Templele din Luxor și Karnak, Muzeul din Cairo sau majestuosul Nil, cel mai mare fluviu al lumii, care i-a impresionat în asemenea măsură pe toți călătorii din Antichitate.
Clima este prietenoasă pe tot parcursul anului, dar cei mai mulți turiști europeni aleg perioada de toamnă-iarnă pentru a se bucura de soare și de plajă atunci când acasă vremea e deja rece. Tu când vei profita de oferta de zboruri Sharm el Sheikh?

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE