2.6 C
Braşov
AcasăSportFC Brașov: „Limoniu“ și-a băgat jucătorii în ședință

FC Brașov: „Limoniu“ și-a băgat jucătorii în ședință

Autor: Adi MARICA

FC Brașov a ajuns ciuca bătăilor în Liga a 2-a, iar președintele clubului și-a asumat situația ingrată în care se află echipa. Limoniu a încercat să ia presiunea de pe umerii jucătorilor și a spus răspicat că nici nu ia în calcul varianta retrogradării. Mărginean a ieșit la rampă după o lungă perioadă în care nu a dialogat cu presa. „Limoniu“ a explicat motivele pentru care în ultimele săptămâni nu a mai fost prezent la conferințele de presă. “Am avut o problemă de ordin familial. Am avut mama internată la spital infectată cu coronavirus. A fost internată la Cîmpeni, pentru că la Alba Iulia nu mai erau locuri “, a spus Mărginean.

„Principalul vinovat sunt eu“

Înaintea antrenamentului de ieri, Mărginean a fost prezent în vestiar unde a discutat cu jucătorii. Apoi, după -amiaza, Limoniu a ținut să organizeze conferința de presă tot la stadion. „Din superstiție “. Șeful clubului crede în continuare că echipa se poate redresa. „Trăim clipe deloc frumoase, dar trebuie să duc la bun sfârșit misiunea la care m-am angajat în vară. Selecția continuă. Pierre de Coubertin spunea „Ai câștigat continuă, ai pierdut continuă”. Noi am tot pierdut, astfel că avem o misiune ingrată, grea, dar nu imposibilă. În aceste trei etape trebuie să dovedim că avem caracter să luptăm și să încercăm să reparăm pe ultima sută de metri. Am discutat bărbătește cu jucătorii în vestiar. Principalul vinovat sunt eu, dar ei trebuie să demonstreze ca sunt sau vor să fie fotbaliști. Eu nicidecum nu dau înapoi. Le-am și spus că eu nu am ce să mai caut în vestiar. Se face o selecție, li se dau șanse. Antrenorul este brașovean, este un om de-al casei, este un om bun. Aș vrea să nu mai dăm vina pe arbitraj, pe teren, pe minge… Am văzut la ultimele meciuri și lucruri bune. Nu am văzut așa diferențe, deși am jucat cu echipe din fruntea clasamentului, dar greșelile individuale te curăță. Jucătorii m-au asigurat că pot strânge puncte. Ei mi-au promis că vor face șase puncte din cele trei meciuri. Eu mă mulțumesc și cu 4! Astăzi le intră salariul pe luna septembrie, al doilea mai poate aștepta. Sunt convins că echipa se poate redresa“, a spus Mărginean.

„Vom trage o linie“

Limoniu anunță o analiză la sânge la mijlocul lunii viitoare atunci când se va trage o linie pentru toți cei implicați în club. „ După 15 decembrie vom trage o linie pentru toți cei din club. La nivelul lotului, împreună cu antrenorul, cu Buga, cu Moraru, vom face o analiză a lotului. Normal, în această analiză vor intra și jucătorii străini. Diferența dintre jucătorii străini și cei români este de 500 de euro. În iarnă ne vom organiza și când vom juca „răniții cu răniții“ să putem arăta mult mai bine “, a precizat Limoniu, care a vorbit și despre situația celor cinci jucători care se pregătesc separat de lot: Bruno Vasiu, Codrea, Panait, Motroc și Anton. „ Cei cinci se pregătesc separat, au la dispoziție doi preparatori fizici (nr. Florin Drăghici și Casian Maghici) și un antrenor (nr. Romeo Surdu). Ei nu trebuie să o considere o pedeapsă. Apar probleme de lot și oricând pot reveni. “, a spus președintele lui FC Brașov.

„N-am făcut performanță!“

Bilanțul după 13 etape? „ Praf! Am întâlnit și echipe accesibile și am pierdut multe puncte. Problema este că nu ne așteaptă nimeni, nu avem nicio scuză, n-am făcut performanță! “, a spus Mărginean. Întrebat dacă se teme de retrogradare, „Limoniu“ a fost categoric: „Niciodată! Nu există așa ceva! Eu am trei promovări din B în A și nu am retrogradat niciodată“.
Limoniu a lansat și câteva săgeți către fostul antrenor Ilie Stan. „Respect ce a făcut Ilie Stan ca fotbalist. Ca antrenor… Câte echipe a antrenat? 14! Nu există proiecte pe 3 ani cu jucători necunoscuți“.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE