5.6 C
Braşov
AcasăNationalIohannis: Va fi introdusă o nouă condiție pentru ca școlile să poată...

Iohannis: Va fi introdusă o nouă condiție pentru ca școlile să poată funcționa cu prezență fizică, gradul de vaccinare a personalului

Președintele Klaus Iohannis a anunțat aseară că de săptămâna viitoare, după ce elevii vor reveni din vacanță, vor fi deschise școlile în funcție de situația epidemiologică, dar și în funcție de gradul de vaccinare al personalului. Președintele a spus că experții „vor discuta și mâine se va emite ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății care detaliază foarte clar aceste chestiuni.”
„La sfârșitul acestei săptămâni se încheie vacanța școlară care a fost declarată pentru a evita răspândirea pandemiei în continuare. La sfârșitul acestei săptămâni vacanța nu va fi prelungită și, începând de luni, acolo unde condițiile sanitare și epidemiologice o permit, elevii se vor putea întoarce fizic la școală. Acest lucru este valabil pentru grădinițe, pentru școli, deci pentru sistemul preuniversitar. Însă va fi introdusă o nouă condiție pentru ca școlile să poată funcționa cu prezență fizică, și anume gradul de vaccinare al personalului școlii. Experții, specialiștii, din cele două ministere, din INSP, vor discuta și mâine se va emite ordinul comun al Ministerului Educației și Ministerului Sănătății care detaliază foarte clar aceste chestiuni”, a declarat Klaus Iohannis.

Gradul de vaccinare a angajaților brașoveni din sistemul de învățământ este de 53,61%, printre cele mai reduse din țară

Dacă vaccinarea personalului va fi un criteriu de deschidere a școlilor luni, Brașovul va avea mari probleme. Din cei 7.728 angajați ai Ministerului Educației din județul Brașov, doar 4.143 sunt vaccinați cu cel puțin o doză. Pe primul loc se află Colegiul Nicolae Titulescu ( 87,30 %), urmat de Colegiul Remus Răduleț (84,17 %) și Colegiul Național Iohannes Honterus ( 82%). Pe ultimul loc în județ se află Școala Gimnazială din Comăna, cu doar 8 vaccinați din 43 de angajați ( 18,60% )

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE