0.3 C
Braşov
AcasăStiri BrasovO viziune diferită a primarului Coliban

O viziune diferită a primarului Coliban

Autor: M.P.

Dacă în cazul locurilor de parcare administrate de operatorul privat P&P, primarul Brașovului, Allen Coliban, era foarte nemulțumit de faptul că pentru acestea se încasează tariful de noapte, în cazul locurilor din parcarea de la Spitalul Militar „Regina Maria” (administrată de Primăria Brașov), edilul a avut o altă viziune. El nu a pus niciodată problema eliminării tarifului de noapte de la această parcare. Ba mai mult, a inițiat un proiect de hotărâre de Consiliu Local prin care prețul „de noapte” a fost adus la nivelul „prețului de zi”, iar propunerea sa a fost aprobată în Consiliul Local.
Hotărârea de Consiliu Local prin care au fost aprobate noile tarife de la Parcarea „Regina Maria” a fost adoptată în ședința de plen de vineri.  Tariful aprobat pentru o oră de parcare la Spitalul Militar este de 3 lei pe oră, indiferent de momentul daca este zi sau noapte. Acest tarif este dublu faţă de cel practicat anterior, când între orele 8.00 – 18.00 o oră de parcare era 1,5 lei, iar pe timp de noapte, între 18.00 – 8.00, un leu. Abonamentul s-a scumpit şi el, fiind acum de 70 de lei pe lună, pentru riverani, faţă de 50 de lei până acum. Persoanele fizice, altele decât riveranii, vor plăti un abonament lunar de 150 de lei, faţă de 70 de lei anterior, iar persoanele juridice, 200 de lei, faţă de 100 de lei anterior. Parcarea de la Spitalul Militar „Regina Maria” are 306 locuri, dispuse pe şapte etaje.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE