0.3 C
Braşov
AcasăStiri BrasovFiu de polițist anti-crimă, în arest la domiciliu pentru trafic de droguri

Fiu de polițist anti-crimă, în arest la domiciliu pentru trafic de droguri

Fiul fostului șef al Biroului de Combatere a Crimei Organizate Brașov, Gabriel Florescu -actualmente pensionar-, Roberto-Mihai Florescu, este reținut sub arest la domiciliu, într-un dosar în care este cercetat pentru trafic de droguri de risc (cannabis), în formă continuată. Tribunalul Brașov a emis soluția pe data de 28 octombrie, iar aceasta este valabilă pentru următoarele 30 de zile. Procurorii au cerut arest preventive, dar judecătorii au decis ca juniorul să stea acasă. Iată pe scurt, soluția emisă de Tribunalul Brașov: 
Soluția pe scurt: În temeiul art. 227 alin. (1) Cod de procedură penală, respinge propunerea de arestare preventivă formulată de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Serviciul Teritorial Braşov în dosarul de urmărire penală nr. 153/D/P/2021[…]Dispune luarea măsurii arestului la domiciliu faţă de inculpatul Florescu Roberto-Mihai , cercetat sub aspectul săvârşirii infracţiunii trafic de droguri de risc, în formă continuată, […] (trei acte materiale), pentru o perioadă de 30 zile, începând cu data de 28.10.2021 şi până la data de 26.11.2021, inclusiv. […], impune inculpatului Florescu Roberto-Mihai obligaţia de a nu părăsi imobilul în care locuieşte efectiv, respectiv imobilul situat în … fără permisiunea organului judiciar ce a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza. În temeiul art. 221 alin. (2) Cod procedură penală, pe durata arestului la domiciliu, inculpatul Florescu Roberto-Mihai trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte în faţa organului de urmărire penală, a judecătorului de drepturi şi libertăţi, a judecătorului de cameră preliminară sau a instanţei de judecată ori de câte ori este chemat; b) să nu comunice cu suspecţii [….] Atrage atenţia inculpatului Florescu Roberto-Mihai că, în caz de încălcare cu rea-credinţă a măsurii sau a obligaţiilor care îi revin, măsura arestului la domiciliu poate fi înlocuită cu măsura arestării preventive. Pe durata măsurii, inculpatul poate părăsi imobilul de domiciliu pentru prezentarea în faţa organelor judiciare, la chemarea acestora. […]
Tânărul în vârstă de 25 de ani a mai fost în atenția Poliției în 2019, când a fost depistat de polițiștii prahoveni în localitatea Potigrafu, în timp ce conducea un autoturism cu o viteză peste limita admisă și fără a avea permis de conducere.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE