4.8 C
Braşov
AcasăSportHochei. Emilian Cernica, furios pe conducerea Erste Liga: „Este o...

Hochei. Emilian Cernica, furios pe conducerea Erste Liga: „Este o totală lipsă de fair-play sportiv“

Corona Brașov nu a primit acceptul Erste Liga de a amâna cele 4 meciuri pe care ar fi trebuit să le dispute la finalul acestei săptămîni în Ungaria, cu MAC, Ujpest, Ferencvaros şi Gyor. „Lupii “ au fost loviți crunt de coronavirus, astfel că șefii clubului au cerut amânarea acestor jocuri. Solicitarea Coronei s-a lovit de un refuz categoric. „Conducerea acestei ligi nu se dezminte, am cerut de bun simț reprogramarea meciurilor iar răspunsul, așteptat de altfel, a fost unul negativ. Înainte de a solicita reprogramarea meciurilor împreună cu antrenorii și staff-ul am făcut o analiză a situației jucătorilor, astfel că am ajuns la concluzia că nu putem deplasa un lot corespunzător numeric în Ungaria. Am fi putut fi prezenți numeric dacă sâmbătă i-am fi urcat în mașină pe cei care ies din izolare, dar efortul nu ar mai fi avut rost. În această situație, vom pierde cele patru meciuri la «masa verde». Nu ne rămâne decât să ne completăm lotul cu străinii care ne lipsesc și să prindem play-off-ul ligii. După ce vom avea lotul complet și valid, altfel se va pune problema. Personal, consider că și în acest sezon de ligă, finala va fi tot una românească, cu toată opoziția unora și, bineînțeles, sper ca una dintre finaliste să fie Corona. După marii lideri ai ligii, probabil că era mai bine să mergem în Ungaria cu jucatori pozitiv Covid. Este o totală lipsă de fair-play sportiv, în condițiile în care s-a pus problema unei pandemii și nu a vreunui moft. Să vedem pe viitor cum va fi gestionată situația altor echipe într-o situație similară cu a noastră. Până una alta, sănătate multă tuturor”, a reacționat Emilian Cernica, preşedintele secţiei de hochei de la Corona Braşov.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE