2.6 C
Braşov
AcasăStiri BrasovFundaţia Monumentelor Istorice primeşte 207.000 de lei de la bugetul local

Fundaţia Monumentelor Istorice primeşte 207.000 de lei de la bugetul local

Fundaţia Monumentelor Istorice, înfiinţată de curând pe lângă Primăria municipiului Braşov va primi o sumă consistentă de la bugetul local, pentru a putea funcţiona. Potrivit proiectului de Hotărâre de Consiliu Local aflat pe ordinea de zi a şedinţei de vineri, Fundaţia Monumentelor Istorice ar urma să primească 207.000 lei, sumă cu care să se “gospodărească” până la sfârşitul acestui an. Banii vor fi folosiţi pentru amenajarea sediului, pentru plata salariilor şi pentru cheltuielile curente, pentru plata serviciilor unor specialişti care să expertizeze cladirile istorice şi pentru realizarea unui inventar al acestora în zonele de intervenţie. Tot din aceste fonduri vor fi realizate şi distribuite materiale de informare pentru public. Potrivit documentaţiei care însoţeşte proiectul de hotărâre, cel puţin în acte, fundaţia şi-a început activitatea la 23 septembrie. Salariaţii săi sunt, în acest moment, directorul executiv Kristina Creoşteanu, cunoscută pentru coordonarea Asociaţiei Împreună pentru Dezvoltarea Comunităţii (AIDC) şi un asistent al directorului. Până la finalul anului, pentru plata salariilor este prevăzută suma de 65.748 lei. În luna septembrie, pentru cele 7 zile de funcţionare a fundaţiei, cheltuielile salariale au fost de 1.994 de lei, plus impozit pe salarii 1.416 lei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE