-1.5 C
Braşov
AcasăStiri BrasovUrsoaica prinsă pe strada Nisipului de Sus şi cei trei pui ai...

Ursoaica prinsă pe strada Nisipului de Sus şi cei trei pui ai ei au ajuns la sanctuarul de la Zărneşti

Autor: M.P.

Ursoaica pe care Primăria Braşov a anunţat că a capturat-o împreună cu ei trei pui, în Şchei, la capcana plasată pe strada Nisipului de Sus şi a relocat-o nu a ajuns foarte departe de Braşov. Deşi Municipalitatea nu a dat detalii legate de locul unde a fost relocată, evitând un răspuns ferm la întrebările pe această temă, lucrurile au fost clarificate de Asociaţia „Milioane de prieteni”, care a confirmat ieri că tânăra femelă şi cei trei pui ai săi au fost preluaţi la adăpostul de la Zărneşti, la solicitarea Primăriei Braşov. „Ursoaica cu cei trei pui capturată ieri noapte în Schei este în deplină siguranță în sanctuarul AMP Libearty. Am răspuns solicitării și nu am putut sta indiferenți, iar de acum tânăra ursoaică împreună cu puiuții ei sunt cei mai noi locatari ai sanctuarului. Mama urs are circa 5 ani și cam 140 de kilograme, iar micuții au 8-9 luni.  Starea lor de sănătate este bună, dar sunt foarte speriați și au nevoie de o perioadă de liniște.  Au fost eliberați în unul dintre țarcurile speciale ale sanctuarului și vor fi monitorizați cu atenție. De acum nu vor mai căuta disperați prin gunoaie, nu se vor mai feri de mașini și îi așteaptă o viață lungă departe de orice pericol”, a transmis Asociaţia Milioane de Prieteni.
În mod curent, Asociaţia preia exemplare de urs bătrâni, răniţi ori aduşi de la grădini zoologice sau circuri, adică animale care nu mai se mai pot adapta mediului sălbatic. În acest caz însă, este vorba despre o femelă tânără şi de pui mai mici de un an, care au ajuns direct la centrul de la Zărneşti, fără a primi mai întâi o şansă de readaptare la sălbăticie. Reamintim că ursoaica cu cei trei pui reprezintă cea de a doua „captură” la capcanele din zona Şchei. În urmă cu o săptămână, tot în zona străzii Nisipului de Sus a fost prinsă, tranchilizată şi capturată o femelă cu doi pui. Aceştia au fost relocaţi la câţiva kilometri distanţă, în Caraş-Severin.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE