3.6 C
Braşov
AcasăCititoriEste bine să știți: Sunt periculoase ouăle pentru colesterol?

Este bine să știți: Sunt periculoase ouăle pentru colesterol?

Pretutindeni în lume, ouăle sunt un aliment hrănitor și ieftin, dar gălbenușul lor este privit ca o sursă de creștere a colesterolului. Medical News Today trece în revistă dovezi care arată că ouăle nu măresc colesterolul pentru cei mai mulți oameni și prezintă totodată și unele alternative de consum.

Ce este colesterolul?

Ficatul produce colesterol în mod natural. Este un compus gras din fiecare celulă și organismul are nevoie de el pentru a fi sănătos. Este o moleculă structurală în membranele celulare, iar corpul îl utilizează și pentru a produce bila pentru digestie, vitamina D și hormoni ca estrogenul și testosteronul. Totuși, acest compus gras are o proastă reputație din cauza asocierii lui cu boala coronariană, infarctul și accidentul vascular. Relația este complexă și din cauză că în sânge circulă variante cu acțiuni diferite ale moleculei. Ele provoacă efecte pozitive sau nedorite în funcție de nivelul lor.
În procesele normale din corp, molecule numite lipoproteine se combină cu colesterolul pentru a fi purtate în sânge. Există colesterol LDL cu lipoproteine de densitate redusă și colesterol HDL cu lipoproteine de înaltă densitate.

Colesterolul „bun” și „rău”

Când oamenii vorbesc despre efectele negative ale colesterolului se referă la nivelul total de colesterol și la nivelul celui numit colesterol LDL. Acesta este tipul de „colesterol rău”.Dacă este prea mult colesterol LDL în sânge, el se poate lipi pe pereții vaselor. În timp, aceste acumulări formează plăci care îngustează arterele, ceea ce face ca sângele să curgă mai greu și măresc riscul de infarct și accident cerebral. Oamenii consideră că HDL este colesterolul „bun”. El menține colesterolul LDL sub control, transportându-l la ficat, care îl reciclează sau îl îndepărtează din organism.

Sunt ouăle nesănătoase?

Un mare număr de cercetări recente arată că ouăle sau alte alimente cu conținut de colesterol nu sunt asociate cu un risc sporit de boli cardiovasculare. Studiile au demonstrat că nivelul ridicat de colesterol și colesterol LDL din sânge este asociat cu efecte negative asupra sănătății, inclusiv boli cardiovasculare. Dar unele cercetări au indicat că ouăle nu au un impact semnificativ în nivelul de colesterol la cei mai mulți oameni. De fapt, consumul zilnic de ouă poate conduce la o creștere marginală a LDL, dar mărește și HDL. Aceasta înseamnă că raportul dintre colesterolul total și cel HDL, un indicator important pentru bolile de inimă, rămâne constant. Anterior, profesioniștii din sănătate recomandau ca numărul de ouă sau de gălbenușuri din consum să fie limitat la trei/săptămână. Motivul era că gălbenușurile sunt bogate în colesterol. Colesterolul din dietă era interpretat greșit ca mărind direct nivelul de colesterol rău.

Câte ouă e bine să mâncâm

American Heart Association (AHA) a publicat o recomandare științifică în 2020 care spune că oamenii sănătoși pot mânca în siguranță un ou întreg zilnic. Adulții în vîrstă sănătoși pot mânca două ouă pe zi pentru beneficiile nutriționale generale ale ouălor, care sunt și ieftine.
Există însă o penurie de informații despre consumul ridicat de ouă, întrucât cercetările tind să se limiteze la cel de unul sau două pe zi. Un studiu de caz a informat că un bărbat de 88 de ani mânca 25 de ouă pe zi și era în bună condiție. Aveți în vedere că informația nu demonstrează că este bine pentru oricine să mănânce zilnic un număr mare de ouă.

Cât de mult colesterol este într-un ou?

American Heart Association precizează că un ou mare conține 186 mg de colesterol. Un articol din revista Nutrition lărgește valoarea, explicând că un ou poate conține 141-234 mg de colesterol. United States Department for Agriculture (USDA) clasifică ouăle după mărime. O duzină de ouă mici, de la găini tinere care nu se ouă frecvent, cântăresc 425 g, iar una de ouă jumbo 850 g. Aceasta înseamnă că un ou mic are 35 g, iar unul mare 70 g. Baza de date USDA FoodData Central precizează că 100 g de ou conțin 372 mg de colesterol. Logic, cu cât mai mare este oul, cu atât mai mult colesterol conține. Baza de date confirmă și că albușul de ou nu conține colesterol. Aceasta înseamnă că oamenii care vor să evite colesterolul din ouă pot opta să mănânce doar albușurile de la ouă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE