3.6 C
Braşov
AcasăSportLiga 3: ACS SR Brașov. Și bătuți și suspendați

Liga 3: ACS SR Brașov. Și bătuți și suspendați

Autor: Adi MARICA

l ACS SR Brașov a fost învinsă cu 4-0 de AFC Odorheiu Secuiesc
l Doi titulari vor rata meciul cu FC Pucioasa

După două rezultate bune, 1-0 cu Kids Tâmpa și 2-2 la Cetate Râșnov, ACS SR Brașov a suferit, sâmbătă, un eșec usturător, pe teren propriu, cu AFC Odorheiu Secuiesc, scor 0-4. Soarta meciului a fost decisă în prima parte, atunci când harghitenii au controlat jocul și au marcat de patru ori. Cenk Firat a tras de el și a jucat chiar dacă nu este complet refăcut. Determinarea și devotamentul lui Cenk nu a avut susținere și din partea coechipierilor. Extrem de nervoși pe maniera de arbitraj a centralului Adrian Diaconu, dar și pe faptul că jocul nu le-a ieșit, elevii lui Ioan Naghi și Robert Elek au fost victime sigure în fața harghitenilor.

Naghi recunoaște superioritatea adversarului

Cei de la AFC Odorheiu Secuiesc au arătat ca o echipă matură, bine organizată, cu trasee de joc. „Cea mai bună echipă cu care am jucat până acum. Am întâlnit o echipă cu jucători valoroși, bine organizată, care nu întâmplător este pe primul loc. Și la acest meci am fost nevoiți să improvizăm în primul 11. Mergem mai departe“, a spus directorul tehnic, Ioan Naghi.

Căucă și Burlacu, suspendați

Mai mult, pe lângă eșecul la scor, brașovenii s-au ales după acest meci și cu doi jucători de bază suspendați pentru următorul meci din campionat, Bogdan Căucă și Cristi Burlacu. Căucă a luat un galben în prima repriză pentru proteste la adresa arbitrajului și este suspendat pentru 4 galbene. Burlacu a încasat un galben, tot pentru proteste, în prima repriză, iar la finalul jocului a mai încasat unul și a fost eliminat tot pentru proteste! Etapa viitoare, ACS SR Brașov va juca la Pucioasa.

ACS SR Brașov – AFC Odorheiu Secuiesc 0-4 (0-4)

Au marcat: Merdariu (20), M. Savin (25), Al. Pop (42), Petra (45)
ACS SR Brașov : Căucă – Avarvarei (46 Răducanu), Godri, Negotei, Mitu (46 Kovacs) (- Vl. Olteanu, Burlacu, Iordache – Vasiloi (46 Sergiu Șerban), Cenk, Păduraru (75 Dragoș Sandu). Antrenor: Robert Elek
AFC Odorheiu Secuiesc: Bodea – Marucza, Mer-dariu, Berkeczi, Simó, Savin (77 Mitra), Vasile, Bobea, Petra (77 Stanciu), Bálint (63 Covaciu,), Al. Pop (70 Mateiciuc).
Antrenor: David Ianc

Liga 3, rezultate, seria a 5-a

Sepsi OSK II – CS Blejoi  4-1, FC Hermannstadt II – KSE Tg. Secuiesc 1-1, ACS SR Braşov – AFC Odorheiu Secuiesc 0-4, CSO Plopeni – FC Pucioasa  2-3, Kids Tâmpa Braşov – Cetate Râşnov  0-2. Clasament: 1. AFC Odorheiu Secuiesc 16p, 2. Sepsi OSK II 16p, 3. FC Pucioasa 14p, 4. CS Blejoi 10p, 5. Cetate Râșnov 9p, 6. KSE Tg. Secuiesc 8p, 7, ACS SR Brașov 8p, 8. AFC Hermannstadt II 8p, 9. CSO Plopeni 5p, 10. Kids Tâmpa 2p.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE