8.9 C
Braşov
AcasăStiri BrasovÎncepând de ieri: La restaurant, nuntă sau botez în Brașov - doar...

Începând de ieri: La restaurant, nuntă sau botez în Brașov – doar cu certificat verde

l Incidența infectărilor crește foarte repede

Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Brașov a decis sâmbătă că, din cauza creșterii galopante a incidenței infectărilor cu SARS-CoV-2 pe raza municipiului Brașov se aplică prevederile scenariului de infectare între 3 și 6 /1000, deși la momentul hotărârii incidența era de doar 2,52/1000. De altfel, la raportarea de duminică incidența ajunsese deja la 2,92/1000 și este de așteptat ca astăzi incidența să fie mult peste 3/1000. Astfel, începând de ieri , în municipiul Brașov, se poate intra doar cu certificat verde la restaurant, cinematograf sau la sălile de sport.
Certificatul verde atestă că o persoană este vaccinată, este testată negativ sau a trecut prin boală și, potrivit hotărârii adoptate de Guvern, este obligatoriu pentru a intra la toate activitățile în localitățile cu rata de infectare între 3 și 6 la mie, pentru toate persoanele de peste 12 ani. Persoanele care nu pot prezenta un certificat verde nu vor avea acces la activități cu mulți participanți, precum cele enunțate mai jos.

Prevederile referitoare la certificatul verde:

– în spațiile închise sau deschise, competițiile sportive se pot desfășura pe teritoriul României cu participarea spectatorilor până la 30% din capacitatea maximă a spațiului, cu asigurarea unei distanțe de minimum 1 metru între persoane și cu purtarea măștii de protecție
– organizarea și desfășurarea activității în cadrul cinematografelor, instituțiilor de spectacole și/sau concerte sunt permise cu participarea publicului până la 50% din capacitatea maximă a spațiului și cu purtarea măștii de protecție
– organizarea de evenimente private (nunți, botezuri etc.) cu un număr de participanți de maximum 200 de persoane în interior și cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană
– organizarea de cursuri de instruire și workshopuri pentru adulți, inclusiv cele organizate pentru implementarea proiectelor finanțate din fonduri europene, este permisă cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior și de maximum 200 de persoane în exterior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite prin ordinul ministrului sănătății
– organizarea de conferințe este permisă cu un număr de participanți de maximum 150 de persoane în interior, cu asigurarea unei suprafețe de minimum 2 mp pentru fiecare persoană, cu purtarea măștii de protecție și cu respectarea normelor de sănătate publică stabilite în ordinul ministrului sănătății
– organizarea de mitinguri și demonstrații este permisă cu un număr de participanți de maximum 100 de persoane
– activitatea restaurantelor și cafenelelor, în interiorul clădirilor, precum și la terase este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00
– activitatea în baruri, cluburi și discoteci este permisă fără a depăși 30% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00
– activitatea cu publicul la jocurile de noroc este permisă până la 50% din capacitatea maximă a spațiului
– activitatea cu publicul a operatorilor economici care desfășoară activități de administrare a piscinelor interioare este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului
– activitatea operatorilor economici care administrează locuri de joacă pentru copii în spații închise este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului și în intervalul orar 5:00 – 24:00
– activitatea operatorilor economici care administrează săli de jocuri este permisă fără a depăși 50% din capacitatea maximă a spațiului în intervalul orar 5:00 – 2:00
– activitățile sportive și recreative în aer liber sunt permise cu participarea a maxim 10 persoane care nu locuiesc împreună, în condițiile care vor fi stabilite prin ordin comun al ministrului Culturii și ministrului Tineretului și Sportului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE