4.7 C
Braşov
AcasăSportFC Brașov – Steaua 0-1: Ilie Stan cere în continuare răbdare la...

FC Brașov – Steaua 0-1: Ilie Stan cere în continuare răbdare la FC Brașov

Autor: Adi MARICA

l Antrenorul lui FC Brașov recunoaște că echipa sa nu trece prin momente bune și continuă să spună că are nevoie de timp pentru a crea ceea ce se dorește la Brașov
l Cum „Limoniu“ abia așteaptă să scape de Ilie Stan, urmează din nou zile agitate la echipă

FC Brașov a pierdut cu 1-0 meciul cu Steaua, disputat vineri pe stadionul Tineretului, în deschiderea etapei a 8-a a Ligii 2. Golul victoriei Stelei a fost marcat de Remus Chipirliu în minutul 56. Steliștii au dominat startul meciului, însă fără să-și creeze ocazii la poarta lui Gârniță. Brașovenii au prins curaj, iar Roșu, cel mai activ jucător din prima repriză, și Leonte au încercat să-l surprindă pe Bălbărău cu șuturi de la marginea careului, fără succes însă. Finalul reprizei le-a aparținut elevilor lui Daniel Oprița. Ștefan Pacionel a ratat ocazia primei reprize, cu o lovitura de cap din 6 metri la care Gârniță a avut o parada de zile mari. Adi Popa, Călințaru și Chipirliu nu au găsit spațiul porții gazdelor din situații favorabile, în timp ce Vasile Constantin a șutat puternic de la circa 30 de metri, însă mingea s-a dus peste transversală. Steliștii au început mai bine și partea secundă, Dumbravă a respins din fața porții o lovitură liberă bine executată de Adi Popa, după care Gârniță a intervenit excelent la șutul lui Huiban din 10 metri. Dominarea Stelei s-a concretizat și pe tabelă în minutul 56, atunci când Chipirliu, servit ideal de Huiban, a îndeplinit o simplă formalitate. Brașovenii au reacționat prin Sabău (71) și Mihalcea (72) care nu au fost inspirați la finalizare. Pe final, elevii lui Ilie Stan au presat, însă nu au găsit drumul spre gol. Steaua s-a impus la Brașov, în primul rând datorită valorii individuale a jucătorilor lui Daniel Oprița.

Bilanț dezastruos

De cealaltă parte, brașovenii au avut atitudine, însă au fost mult prea temători în multe momente ale jocului. De neînțeles și schimbările târzii efectuate de staff-ul tehnic brașovean. Îngrijorător este bilanțul dezastruos din acest start de campionat: 8 meciuri, 2 victorii, 3 egaluri și 3 înfrângeri. Salariile jucătorilor sunt la zi, condițiile sunt bune, astfel că Ilie Stan trebuie să găsească rapid soluții pentru ca echipa să adune puncte.

Ilie Stan cere în continuare susținere

Antrenorul lui FC Brașov recunoaște că echipa sa nu trece prin momente bune și continuă să spună că are nevoie de timp pentru a crea ceea ce se dorește la Brașov. „Noi, aici, la Brașov, avem un proiect pe trei ani de zile. Din aproape în aproape eu spun că vom reuși. Important este să avem susținere! (n.r. – Cei din conducerea clubului vor avea răbdare?) Dacă nu au răbdare să i-a deciziile pe care le cred ei! ″, a spus Ilie Stan. Cum președintele Ioan Mărginean abia așteaptă să scape de Ilie Stan, e de așteptat să urmeze o nouă perioadă tensionată la echipă. Un lucru este cât se poate de clar: Ilie Stan nu își va da demisia.

Ilie Stan: „Avem nevoie de mai multă personalitate în joc“

Tehnicianul Brașovului consideră că jucătorii săi au nevoie de mai multă personalitate în astfel de meciuri cu echipe puternice. „Îmi pare rău de efortul jucătorilor, dar este clar că a fost diferența de calitate a jucătorilor Stelei. Chiar le-am spus jucătorilor înainte de meci că vom pierde doar dacă vom face greșeli sau pe calitatea lor individuală și așa s-a întâmplat. Măcar pentru efortul depus de jucători am fi meritat un punct. Teama vine și din cauza greșelilor individuale. Adversarul simte neîncrederea, profită și vine peste tine. Jucători de calitate ca Remus Chipirliu, unul dintre cei mai buni jucători din Liga a 2-a, sau Huiban au făcut faza golului. Este clar că avem nevoie de mai multă personalitate și încredere. Dacă nu se întâmpla acea greșeală eu spun că nu pierdeam acest joc. Este o creștere în joc, dar este nevoie de răbdare. Nu am ce să le reproșez jucătorilor, ei încearcă, le trebuie timp. Acești jucători de la Steaua joacă de atâția ani împreună, au supercondiții, dar au și o galerie care îi susțin extraordinar de mult și practic este al 12-lea jucător“, a spus Ilie Stan.

Oprița: „Nu e ușor pentru Ilie Stan“

Daniel Oprița a trăit la intensitate maximă meciul de la Brașov. A dat indicații, a protestat la adresa arbitrajului, iar la final s-a descătușat și a sărbătorit victoria împreună cu cei 400 de suporteri steliști.
„Așa trăiesc eu meciurile, la intensitate, sunt mai agitat, mai ales când am văzut în final că vin peste noi, joacă cu mingi lungi, pentru că se poate întâmpla orice. Ne bucurăm că am reușit să câștigăm la Brașov. Este foarte important pentru moralul nostru, dar și pentru poziția noastră în clasament. Veneam după două rezultate nu tocmai bune pentru noi (n.r. – 0-1 la Unirea Dej și 0-0 acasă cu CS Comunal Șelimbăr) și practic eram obligați să luăm cele trei puncte în acest meci.  Scorul putea fi și mare mare, am controlat jocul, doar pe final, în ultimele 15-20 de minute, gazdele au avut câteva situații atunci când, normal, au riscat și au pus presiune pe noi. Până la urmă, rezultatul e cel mai important. Bine că am câștigat. La FC Brașov se vede o creștere în joc. Nu e ușor pentru Ilie Stan, cu jucători aduși pe parcurs, dar eu cred că vor pune probleme multor echipe“, a spus Oprița.

Veștea și Coliban, braț la braț

La meciul de pe Tineretului au asistat 1400 de spectatori, dintre care circa 400 au făcut parte din galeria Stelei. De neînțeles decizia conducerii clubului de a nu pune bilete în vânzare care ar fi asigurat plata cheltuielilor de organizare a jocului. La oficială au fost prezenți și Adrian Veștea, președintele CJ Brașov, dar și primarul Allen Coliban. Jocul, dar în special rezultatul partidei, nu i-a mulțumit pe cei doi.

FC Brașov – Steaua 0-1

A marcat: Chipirliu 56
FC Brașov : Gârniță – Burlacu, Gherghe, Sabău, Dumbravă – Leonte, V. Constantin (72 Negrean) – Horia Popa (52 Mihalcea), Iorga (72 Mitroi) , Roșu (83 Codrea) -Iurcu (83 El Azzouzi)
Antrenor: Ilie Stan
Steaua: Bălbărău – Călințaru, Beța, Walace, Ad. Ilie – Ad. Popa (76 Zaharia) , Val. Bărbulescu (76 Mihăescu), Șt. Pacionel, Donose (60 Oroian) – Chipirliu (86 Enceanu), Huiban
Antrenor: Daniel Oprița

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE