3.6 C
Braşov
AcasăNationalIon Dobran a murit. Ultimul as al aviației române de vânătoare, erou...

Ion Dobran a murit. Ultimul as al aviației române de vânătoare, erou al celui de-al Doilea Război Mondial, avea 102 ani

A murit Ion Dobran, ultimul pilot de vânătoare român supraviețuițor al celui de-al Doilea Război Mondial. Ion Dobran avea 102 ani. Ion Dobran a participat la 340 de misiuni de război, a fost doborât de trei ori şi a scăpat cu viaţă de fiecare dată, fără răni grave. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării Naționale.

„ Zi de doliu pentru Armata Romaniei
Astăzi s-a stins din viațä generalul-locotenent (rtr.) Ion DOBRAN
Veteran aviator și erou al celui de-Al Doilea Război Mondial, generalul-locotenent (rtr.) Ion DOBRAN a făcut parte din Grupul 9 Vânătoare ai cărui piloţi au scris multe pagini glorioase în istoria aviaţiei militare. Veteran aviator, erou al celui de-Al Doilea Război Mondial, general–locotenent Ion Dobran (rtr.) a devenit un simbol, model de onoare şi demnitate militară, sursă de admirație şi respect pentru tinerele generaţii. Dăruit cu pasiunea pentru zbor, şi-a modelat întreaga viaţă după principii ferme şi idealuri înalte.
Absolvent al Școlii Militare de Ofiţeri de Aviaţie, promoţia 1941, a luptat împotriva sovieticilor pe frontul de est, împotriva americanilor în timpul bombardamentelor din 1944 şi împotriva germanilor după 23 august 1944, îndeplinind misiuni inclusiv în ultima zi a războiului, 9 mai 1945.
Activitatea pe front a însumat 340 misiuni de război, 74 lupte aeriene, 11 victorii aeriene şi un avion distrus la sol. A fost doborât de trei ori, scăpând cu viaţă fără răni grave.
În data de 5 februarie 2019, Statul Major al Forțelor Aeriene a organizat CEREMONIA PRILEJUITĂ DE ÎMPLINIREA A 100 DE ANI. Cu acest prilej, domnului general i s-au conferit, de către reprezentantul Administrației Prezidențiale, cele două decrete semnate de președintele României, domnul Klaus Werner Iohannis: Decretul de înaintare în gradul de general locotenent și Decretul de conferire a Ordinului Virtutea Aeronautică în grad de Cavaler cu însemn pentru militari. Drum lin către stele! a transmis Ministerul Apărării pe pagina de Facebook.

Ion-Stratulat Dobran s-a născut la 5 februarie 1919, ca fiu al lui Constantin Dobran, jandarm rural la Vrăneşti, jud. Muscel (azi Văleni Podgoria, jud. Argeş), şi al soției sale Maria.
Este absolvent al Liceului Militar „Mihai Viteazul” din Târgu-Mureş (promoția 1939) și al Școlii de Ofiţeri de Aviaţie din București (promoția 1941). Imediat după absolvire, sublocotenentul Ion Dobran a mers la Centrul de Perfecţionare a Zborului de la Ghimbav, Braşov, unde, după o instruire de opt luni, a fost brevetat pilot de vânătoare. După brevetare, a fost încadrat la celebra Flotilă 1 Vânătoare de la Pipera, aflată sub comanda vulcanicului Mihail Romanescu, zis Leul. A devenit camarad al unor aviatori care deja se remarcaseră în luptele din Basarabia și de la Odessa: Nicolae Polizu-Micșunești, Constantin Bâzu Cantacuzino, Horia Agarici, Lucian Toma, Tudor Greceanu, Ioan Di Cesare, Ioan Milu, Andrei Rădulescu și mulți, mulți alții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE