6.5 C
Braşov
AcasăStiri BrasovFoişoarele de sub Tâmpa vor fi reparate după ploile din ultima...

Foişoarele de sub Tâmpa vor fi reparate după ploile din ultima perioadă

Unul dintre cele două foișoare de pe Aleea de sub Tâmpa va fi reabilitat complet până vineri, iar cel de-al doilea va fi reparat și vopsit. Lucrările sunt în desfășurare, iar în prezent se lucrează la refacerea acoperișului unuia dintre cele două foișoare, care a fost afectat de căderea unui arbore, la începutul lunii august. La sesizarea rangerului de pe Tâmpa, Primăria, Regia Pădurilor Kronstadt și Salvamont Poiana Brașov au început demersurile pentru expertizarea construcției și procurarea materialului lemnos necesar, iar în urma evaluării s-a constatat că refacerea completă a acoperișului este imperios necesară.
Dacă şi vremea va permite, până vineri, va fi montată șindrila bituminoasă de peste materialul de izolaţie, care va acoperi foișorul. În paralel, va fi recondiționat mobilierul celor două foișoare și acestea vor fi revopsite. Lucrările sunt efectuate de firma care are contract cu Primăria pentru repararea și întreținerea mobilierului urban.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române