17.4 C
Braşov
AcasăStiri BrasovDirector nou la DSP Brașov

Director nou la DSP Brașov

După aproape un an și jumătate, Direcția de Sănătate Publică (DSP) a județului Brașov are un nou director executiv.
Dr. Gabriela Bularca (foto) a înlocuit-o pe dr. Andrea Elena Neculau. Noul director executiv a fost purtător de cuvânt al DSP în perioada 2016-2018, iar în ultimii trei ani a lucrat la Casa de Asigurări de Sănătate a Județului (CASJ) Brașov, practic, în aceeași clădire, ocupând funcția de consilier superior la Direcția Medic-Șef. Predarea de ștafetă se face astăzi la Prefectura Brașov, în cadrul unei conferințe de presă. Dr. Andrea Elena Neculau, care e și cadru didactic la Facultatea de Medicină Brașov, a ajuns la conducerea DSP din poziția de președintă a Asociației Medicilor de Familie din Brașov (AMBFV). Ea a fost numită, la începutul lunii aprilie 2020, prin ordin al ministrului de atunci al Sănătății, pe perioada stării de urgență, inițial, mandatul fiindu-i apoi prelungit. Numirea sa, în plină criză sanitară, a venit după bâjbâieli și experimente, deși dr. Neculau a fost prima propunere de la Brașov, imediat după demisia Ancăi Bertea, (ex-consilier local PSD), care plecase exasperată, după doar trei luni de la numire. Între dr. Bertea și dr. Neculau, aproape trei săptămâni a fost director Mihaela Zichil, director de resurse umane în DSP.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române