23 C
Braşov
AcasăSportCupa României: ACS SR Brașov – FC Brașov e meciul sezonului...

Cupa României: ACS SR Brașov – FC Brașov e meciul sezonului în fotbalul brașovean

Autor: Adi MARICA

- Advertisement -

l Cele două echipe brașovene se vor duela astăzi, de la ora 17.30, pe Tineretului

ACS SR Brașov – FC Brașov este meciul meciurilor în fotbalul brașovean. Echipa suporterilor brașoveni este organizatoarea jocului de astăzi de pe Tineretului. „Un meci pentru istoria Brașovului. Steagu’ vs. new FC Brașov“, așa au prefațat oficialii clubului de Liga a 3-a afișul meciului. Pentru acest meci au fost puse în vânzare bilete online, iar suporterii îți pot procura bilete și astăzi, direct de la stadion. Prețul unui bilet este de 10 lei, iar la oficială 150 de lei. FC Brașov a primit din partea gazdelor 5 bilete la tribuna oficială și 5 la sectorul T.

Primul examen dificil pentru Tibi Ghioane

- Advertisement -

ACS SR Brașov a avut parte de o vară fierbinte din toate punctele de vedere, dar cele mai importante borne atinse ar fi înscrierea echipei în Liga a 3-a și în acest sezon, dar și achitarea datoriilor la ANAF. Chiar dacă au plecat câțiva jucători importanți, în special Horia Popa care a trecut la FC Brașov, lotul pare mult mai puternic decât în sezonul trecut prin venirile lui Vlad Olteanu, Negotei, Răchișan, Vasiloi sau Răzvan Dragomir. Oficialii clubului caută în continuare un fundaș central cu experiență. Și staff-ul tehnic este unul nou, după ce Liviu Nicolae a renunțat la postul de principal în această vară. Lângă directorul tehnic Ioan Naghi, antrenor principal a fost instalat fostul mare internațional Tibi Ghioane, iar Robert Elek este jucător și antrenor secund. FC Brașov a preluat în această vară locul Coronei din Liga a 2-a. Au fost multe discuții despre acest proiect, însă, în final, suporterii brașoveni nu au dorit să se alăture proiectului „new FC Brașov“. „Dacă începeam de jos, din Liga a 4-a, era altceva. Așa, să luăm locul Coronei din Liga a 2-a nu puteam accepta“, este explicația suporterilor brașoveni. Iar meciul de astăzi este unul special. ACS SR Brașov s-a calificat în turul 3 al Cupei României, după ce a trecut de ACS Kids Tâmpa la loviturile de departajare.

Super Max revine la ACS SR Brașov

În condițiile în care ambii portari, Căucă și Balcan, sunt incerți, oficialii clubului brașovean au reușit să-l legitimeze pe Andrei Maxim. Anul trecut, Maxim s-a înrolat în Armată, dar a continuat să joace fotbal, în funcție de timpul liber, la ACS Steagul Roșu Brașov în Liga a 4-a. Maxim s-a antrenat duminică sub comanda lui Tibi Ghioane. „Mi-am dorit mult să revin la SR Brașov, sunt atașat de echipă și cunosc foarte bine situația“, a spus Maxim.

Ilie Stan: „Respectăm adversarul“

FC Brașov a început campionatul Ligii a 2-a, iar după patru etape bilanțul este unul modest, doar 3 puncte din trei remize și un eșec lamentabil, 0-6 cu Slobozia. În Cupă, elevii lui Ilie Stan au obținut singura victorie a sezonului, 7-2 cu FC Avrig (L4). În lotul lui FC Brașov se află șase jucători care au jucat în tricoul lui ACS SR Brașov: Mutu, Boția, Leonte, Burlacu, Dumbravă și Horia Popa.
Ilie Stan spune că FC Brașov are prima șansă la calificare, însă nu subestimează adversarul. „Este un meci de Cupă între două echipe brașovene, un joc cu orgolii. Respectăm adversarul, cu siguranță nu-i vom subestima pentru că în Cupă totul este posibil. Cei de la SR Brașov nu au ce pierde, astfel că trebuie să tratăm serios meciul și să ne calificăm în faza următoare“, a spus Ilie Stan.
Meciul ACS SR Brașov – FC Brașov, contând pentru turul 3 al Cupei României, este programat, astăzi, de la ora 17.30, pe Stadionul Tineretului.

Teste rapide la stadion

Suporterii care doresc să asiste la meciul de pe Tineretului vor avea posibilitatea să se testeze rapid la unul din cele trei corturi pe care echipa OK Medical le va amplasa în parcarea dinspre Fartec. Costul unui test rapid antigen este de 30 de lei, iar zona de testare va fi deschisă de la ora 14.00 până la startul meciului.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE

Dan POPESCU COLIBASI on Românii nu mai vor copii