13 C
Braşov
AcasăSportCupa României. ACS SR Brașov- FC Brașov. Tibi Ghioane: "Vom da totul...

Cupa României. ACS SR Brașov- FC Brașov. Tibi Ghioane: „Vom da totul pe teren”

Tibi Ghioane și Robert Elek au condus în această seară ultima ședinţă de pregătire înaintea meciului din Cupa României cu FC Braşov, programat marți, de la ora 17.30. La antrenamentul care a avut loc la Tărlungeni au fost prezenți şi câțiva fani. Managerul general Ciprian Jurubescu a ținut să discute cu fotbaliștii înainte de acest joc important. „Suntem un grup modest, un grup tânăr şi mi-am dorit să le transmit băieților un mesaj de unitate şi încurajare pentru meciul de mâine şi pentru sezonul de Liga 3 care bate la uşă. Cred că avem un lot de calitate. Avem jucători de valoare, dar și tineri de mare perspectivă, care au deja și o experiență la nivelul Ligii 3. În ceea ce privește meciul din Cupă, am vrut să colaborăm cu cei de la FC Brașov Steagul Renaște. Domnul Mărginean mi-a propus să facem un protocol de colaborare privind organizarea. Ajutorul este unul reciproc și l-am acceptat cunoscând și procedurile greoaie prin care trec ei în acest moment în ceea ce privește finanțarea. Pe de altă parte, faptul că au acceptat ca toți banii din încasări să revină SR Brașov este un mesaj din partea dânșilor că au înțeles care este echipa iubită și unde merge sprijinul fanilor din acest oraș. Mă bucur că acest subiect este tranșat înainte de startul sezonului. Sper să avem o colaborare corectă. Noi vom înțelege eșalonul superior în care evoluează FC Brașov, cât timp și ei vor înțelege importanța SR pentru comunitatea brașoveană”, a declarat Jurubescu. Tibi Ghioane spune că jucătorii săi vor da totul pe teren. „E greu de spus ce va fi mâine. Noi ne vom juca șansa și vom da totul pe teren. Mi-aş fi dorit să avem mai mult timp de pregătire, dar vom încerca să trecem peste și să facem un meci bun”, a spus Ghioane. Meciul ACSR Brașov (L3) – FC Brașov (L2), contând pentru turul 3 al Cupei României, se va disputa marți, de la ora 17.30, pe stadionul Tineretului.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române