Palatul Peleş a fost pictat şi de celebrul artist austriac Gustav Klimt. O figură controversată în epoca sa, condamnat de critici pentru că pictura sa era prea erotică şi senzuală pentru gusturile burgheziei austriece.
Mult timp, lucrările lui Gustav Klimt la Castelul Peleş au fost necunoscute din cauza izolării culturale a României comuniste.

Şcoală de artă decorativă
În 1883 fraţii Klimt și prietenul lor, Franz Matsch, au fondat la Viena propria lor şcoală de artă decorativă, Kunstlercompagnie, şi au primit comenzi din mai multe părţi ale Europei. Una dintre ele este cea de la regele Carol I al României, care le-a cerut trei programe tematice destinate decorării reședinței sale de la Sinaia. Astfel că cei trei au plecat în Regatul României și timp de trei ani au executat o serie de lucrări pentru decorarea castelului Peleş. Artiștii au realizat o parte din portretele de familie ale strămoşilor regelui Carul I.
Portretele strămoşilor Regelui României
Membrii familiei Hohenzollern au fost pictaţi după lucrări originale vechi păstrate în castelul de la Sigmaringen. Au fost pictate 9 tablouri în ulei pe pânză, între care patru pânze mobile şi cinci montate in Holul de Onoare. Fiecare tablou are înscris numele personajului pe care îl înfăţişează, poartă blazonele Zollern sau Hohenzollern dar şi pe ale soţiilor pentru a sublinia nobleţea familiei şi are înscris anul morţii celui reprezentat. Cinci dintre tablourile cu strămoşii Regelui Carol I sunt pictate de Gustav Klimt şi patru de Franz Matsch.

Picturi în sala de teatru
În castel s-au păstrat însă şi opere originale, picturi și decorații pentru plafonul scării de onoare . Cele mai importante lucrări au fost plafonul și friza decorativă a micuței săli de teatru a Castelului Peleș. Pe ambele părți ale balconului Sălii Teatrului, există două panouri, pictate de Gustav Klimt. Lucrările înfățișează fete tinere culegând flori, îngenunchind pe un fundal bogat de frunze, rodii și flori de culoare roz. Au părul legat într-un nod pe spate, iar rochiile lor maro-roșiatice și albastre le dezvăluie brațele, umerii și picioarele. Vizitatorii Peleşului sunt surprinşi de eleganţa Sălii de Teatru amenajată la iniţiativa Reginei Elisabeta, scriitoare şi protectoare a artelor. Decoraţiunile sunt realizate în stil Ludovic al XVI-lea. Sala are 60 de locuri şi loja regală şi a fost scena multor spectacole susţinute de cei mai renumiţi artişti ai vremii. Plafonul sălii este pictat de Franz Match, alegoria purtând numele Poetul si Poezia. Cercetătorii austrieci afirmă că muza ar avea trăsăturile Reginei Elisabeta a României.
Două vizite în România
Gustav Klimt a venit de două ori în România, în anul 1884 şi în anul 1917. Comanda primită de la Regele Carol I a fost una din cele mai importante lucrări pe care le-a făcut. A pictat pe piatră portretele strămoşilor regelui şi portrete alegorice în Sala de Teatru a palatului. Se pare că a făcut şi câteva vizite în Ardeal, dar despre acestea nu se cunosc prea multe date. Se pare că tot el a pictat şi decoraţiile vechiului Teatru Naţional din Bucureşti, care a fost bombardat în cel de-Al Doilea Război Mondial.
Prima mare comandă
Curajoasa si inspirata decizie a Regelui Carol I de a încredinţa decorarea castelului unor artişti aflaţi la început de carieră a deschis pentru Kunstlercompagnie drumul spre alte lucrări de anvergură. Se poate spune că ascensiunea lui Gustav Klimt, principalul autor al lucrărilor de la Peleş, a inceput la Sinaia. După încheierea lucrărilor comandate de Carol I, compania fraţilor Klimt a executat lucrările de decorare a numeroase edificii publice si private de pe tot cuprinsul Imperiului Austro- Ungar şi din afara graniţelor lui, cum ar fi Palatul Împarătesei Sissi de lângă Viena (Hermesvilla), Burgtheater, Muzeul de Istoria Artei din Viena, Teatrul din Karlsbad (Karlovy-Vary), alte clădiri monumentale de pe Ringstrasse.
Burghezi şocaţi
Pictura lui Klimt şoca burghezii, iar critica îi reproşa „urâţenia“ personajelor sale. Azi, Klimt este considerat unul dintre cei mai importanţi pictori vienezi. Şi unul dintre fondatorii curentului Art Nouveau. La fel ca Impresionismul, acest curent a pornit ca o revoltă contra stilului academic tradiţional de artă. Creaţia lui Klimt este un omagiu adus femeii şi e plină de un erotism rafinat. Alături de Mozart şi de Strauss, reprezintă unul dintre pilonii identităţii vieneze.
Fiu de aurar
S-a născut în Baumgarten, lângă Viena, în familia unui gravor. Tatăl îşi avea atelierul în suburbiile Vienei. Meşterea cu mult aur şi argint, dar afecerile îi mergeau prost. Familia a trăit chiar multă vreme în sărăcie. Împreună cu fraţii săi, Klimt a copilărit în atelierul tatălui. Peste ani a început să folosească mult auriu şi argintiu în picturile lui, influenţat de munca tatălui său şi de amintirile copilăriei.
Klimt a studiat la Şcoala de Arte Decorative din Viena, de la 14 ani. Încă de pe atunci a primit mici comenzi. În 1882, şi-a deschis atelierul de pictură, împreună cu fratele său şi Matsch. S-au specializat în picturi murale. Afacerile nu le-au mers deloc rău. Au primit comenzi de la teatre, muzee, instituţii publice dar şi biserici.
Sursă de inspiraţie pentru Brâncuşi
Viena epocii lui Klimt înseamna cafenele boeme, valsul şi femeile elegante. Portretelor oficiale ale marilor doamne de la curtea imperială a Habsburgilor, pictorul le răspundea cu cele ale femeilor fatale împodobite ca nişte idoli orientali. Prietenii îl descriau ca pe un om câteodată depresiv, de multe ori însă vesel, glumeţ, cu tabieturi sâcâitoare şi reacţii din cele mai ciudate, timid în general, dar şi îndrăzneţ. A fost o sursă de inspiraţie pentru sculptorul Brâncuşi.
Picturi controversate
În 1892, i-au murit tatăl şi fratele. A făcut rost de bani şi s-a mutat într-un atelier mai mare, unde şi-a continuat munca. În 1893, Klimt şi Matsch au primit comanda să decoreze marele hol din Universitatea vieneză. Au fost mici certuri între cei doi artişti, iar comenzile au fost onorate cu întârziere. Seria de picturi „Filosofia“, „Medicina“ şi „Justiţia“ au provocat controverse. Câţiva ani mai târziu, lucrarea „Filosofia“ a fost expusă, aşa neterminată, la Paris World Fair şi a primit marele premiu al expoziţiei.

„Secesiunea” lui Klimt
O dată cu trecerea anilor, Klimt simţea tot mai mult că arta vieneză se cramponează de normele academice. Pictorul a rămas în istoria artei ca părinte al „Secesiunii“ şi ca primul artist modern. Wiener Secession – numele în limba germană – a fost o mișcare artistică apărută în 1897 la Viena. Mișcarea a reunit mai ales artiști plastici, pictori, graficieni și arhitecți, care s-au rupt de tradiția istoristă, dominantă în vremea respectivă în Europa și America de Nord, de unde numele de Secession. Este considerată o variantă germană a curentului „Art Nouveau” apărut în Europa la sfârșitul secolului al XIX-lea. Mişcarea secesionistă din rândurile artiştilor îi încuraja pe tineri. Prima mare expoziţie a acestora a atras 57.000 de vizitatori. La Peleş, în atmosfera intimă a castelului lui Carol, pictorul austriac a aplicat pentru prima dată în opera sa celebrul motto al mişcării create de el: “Der Zeit ihre Kunst, der Kunst ihre Freiheit” („Fiecărei epoci arta ei, artei libertatea ei”).
14 copii nelegitimi
La începutul anilor 1890, Gustav a întâlnit-o pe creatoarea de modă austriacă Emilie Louise Flöge, care era sora lui Helene, soția fratelui său, Ernst, și care îi va fi alături până la sfârșitul vieții. În această perioadă Klimt a avut cel puțin paisprezece copii, dar niciunul dintre ei cu Emilie, toți fiind rodul unor relații întâmplătoare, unele chiar cu croitoresele care lucrau în salonul de modă al iubitei lui. În ciuda numeroaselor legături şi aventuri amoroase despre care au rămas mărturii și mulți copii ilegitimi, Klimt a avut o singură dragoste trainică, cea pentru Emilie, pe care a reprezentat-o în mai multe tablouri.

Ucis de gripa spaniolă
După 1900, Klimt a călătorit mult în Germania, Belgia şi Italia. La Ravenna a descoperit frumuseţea bazilicii San Vitale, iar mozaicurile aurii de inspiraţie bizantină l-au impresionat profund, începând din acel moment, să folosească aproape exclusiv placarea aurie.
În 1917 este numit membru de onoare al Academiilor de Artă din Viena şi München. Câteva luni mai târziu, la începutul anului 1918, se îmbolnăvește de gripă în timpul pandemiei care a afectat întreaga Europă. Gripa s-a transformat într-o pneumonie severă și după câteva zile artistul a suferit un atac cerebral masiv. A murit pe 6 februarie 1918, la vârsta de 55 de ani, la Wien-Neubau și a fost înmormântat în cimitirul Hietzinger din Viena. Iubita lui, Emilie Flöge, a murit pe 26 mai 1952, la vârsta de 77 de ani, și a fost înmormântată în Cimitirul Evanghelic.

Somnul, viaţa şi moartea
După anul 1900, Klimt s-a concentrat pe portrete şi peisaje. Somnul, viaţa, speranţa şi moartea, au fost subiectele principale abordate de artistul vienez. A terminat două mari comenzi de picturi murale „The Beethoven Frieze“ şi decoraţiile pentru Palatul Stoclet. Multe veri şi le-a petrecut la Attersee, lângă Salzburg. Peisajele de aici au fost o sursă importantă de inspiraţie.
„Sărutul“ amanţilor
Tot la Attersee, în 1907, a pictat şi cel mai cunoscut tablou al său, ,,Sărutul“. Pictura îl reprezintă pe autor împreună cu una dintre iubitele sale. Tema celebrează atracţia sexuală dintre cele două sexe. Pentru prima dată a fost expusă în public în 1908. Cele mai somptuoase portrete sunt cele ale iubitelor sale: Emilie, Adele, Margaret. Admiratorii artistului obişnuiau să spună despre frumoasele doamne: „Freud le interpreta visele, Klimt le pictează“. Grotescul morţii şi pulsiunea sexuală se împletesc în picturile lui.
Femei nevrotice şi nimfomane
Idealul frumuseţii feminine rămâne şi astăzi în Viena tipul klimtian al doamnei de lume puţin trecute. O doamnă ce ştie să suplinească lipsa de prospeţime printr-o senzualitate coaptă şi parfumuri grele, prin rafinament şi mister. Psihologii au caracterizat ,,femeile lui Klimt“, ca fiind înclinate către nevroză şi perversiune, oscilând între o reverie obosită şi explozii maniace, între narcisism şi nimfomanie.
Unul dintre personajele sale favorite a fost Emilie Flöge, sora cumnatei lui Klimt. Împreună cu aceasta avea o cunoscută casă de modă. Portretele făcute Emiliei, cu toalete somptuase, i-au creat pictorului reputaţia de a fi fost „primul fotograf de modă din lume“.
În dizgraţia împăratului
Din 1900 până în 1903, Klimt a primit mai multe comenzi din partea Universităţii din Viena. Pentru lucrăile sale decorative a folosit mult metal, ceramică şi sticlă. Împăratul Austriei, Franz Joseph II, nu îl agreea însă deloc pe Klimt. Atât de mult îi displăcea pictura lui, încât şoferul împăratului avea poruncă să ocolească toate clădirile decorate de artist.
În 11 ianuarie 1918, Klimt s-a îmbolnăvit grav. A murit pe 6 februarie, de pneumonie. Cu numai un an înainte, fusese în vizită în România.

Peleş, reşedinţa regilor României
Castelul Peleş a fost reşedinţa preferată a Regelui Carol I de Hohenzollern-Sigmaringen (1839-1914). Construcţia sa a început în anul 1873 şi a fost încheiată în anul 1914. Primul arhitect al castelului a fost Wilhelm Doderer, urmat de Johannes Schultz şi de Karel Liman. Decoraţiile interioare se datorează unor ateliere germane şi austriece. Având diverse stiluri decorative (neo-Renaştere germană şi italiană, neo-baroc german şi austriac, rococo, hispano – maur) sălile castelului constituie cel mai reprezentativ ansamblu istoric din România. Se remarcă contribuţiile pictorului Gustav Klimt, reprezentînd curentul Secession-ului vienez. Sfătuit de importanţi istorici, Regele Carol I a strâns o colecţie bogată de artă, o colecţie de arme (cca. 4000), precum şi o valoroasă bibliotecă. Împreună cu soţia sa, Regina Elisabeta, regele a încurajat artiştii. La castel, aveau rezervate apartamente poetul Vasile Alecsandri şi muzicianul George Enescu. Peleşul putea fi vizitat de oricine îşi dorea asta, încă din vremea Regelui Carol I. A devenit muzeu în anul 1953. Pe vremea lui Ceauşescu, Palatul a fost închis.
Afişe şi ilustraţii pentru reviste
Klimt se considera mai mult un pictor mural şi un maestru în arta decorativă, decât un pictor tradiţional. A conceput afişe şi a lucrat ca ilustrator pentru revistele în vogă ale vremii. Apărea des în Revista Ver Sacrum. Pentru artiştii austrieci, aceasta era mai mult decât o simplă publicaţie. În paginile ei îşi publicau lucrările şi ideile revoluţionare despre artă. Revista a apărut între anii 1898 -1903.






