10.3 C
Braşov
AcasăNationalPaza bună: Vaccinarea cu schema completă scade de 14 ori riscul de...

Paza bună: Vaccinarea cu schema completă scade de 14 ori riscul de deces în urma COVID-19

l Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, mai spune că schema completă scade de 12 ori riscul de spitalizare şi de internare în ATI şi reduce de 10 ori riscul de infecţie

Coordonatorul campaniei naţionale de vaccinare, Valeriu Gheorghiţă, a declarat că vaccinarea cu schema completă scade de 14 ori riscul de deces, de 12 ori riscul de spitalizare şi reduce de 10 ori riscul de infecţie cu Sars- COV-2, prezentând datele unui studiu realizat în ţara noastră.Valeriu Gheorghiţă a prezentat ieri, într-o conferinţă de presă, datele de eficienţă pentru România a vaccinurilor COVID-19, analiză care a fost realizată pe valul trei al pandemiei, de la începutul lunii februarie până la sfârşitul lunii mai.  „Riscul de infecţie relativ pentru persoanele vaccinate a fost calculat prin raportarea la riscul de infecţie din grupul de persoane care au fost vaccinate cu doză unu şi care se aflau în primele 14 zile. (…) Avem datele de eficienţă împotriva infecţiei, însemnând total cazuri pozitive cumulate, indiferent de forma, de gravitatea bolii: infecţii asimptomatice, forme uşoare, medii, severe şi forme critice”, a afirmat Valeriu Gheorghiţă.
Prin vaccinare, eficienţa pentru prevenirea infecţiei este de peste 90%.
El a precizat că la persoanele vaccinate cu schema completă, eficienţa pentru prevenirea infecţiei este de peste 90%. 
„Uitându-ne la doza doi, persoane vaccinate practic cu schemă completă la mai multe 14 zile, vedem că eficienţa pentru prevenirea infecţiei este de 90, 2% asta înseamnă că o persoană vaccinată complet este de 10 ori mai protejată împotriva infecţiei decât persoanele nevaccinate. Ceea ce confirmă, dacă vreţi, şi pe datele din viaţa reală din România, pe valul 3, ceea ce înseamnă că vorbim foarte probabil de tulpina Alfa, tulpina britanică dominantă, că vaccinurile previn îmbolnăvirea cu o eficienţă de peste 90%”, a transmis coordonatorul campaniei de vaccinare. 
De asemenea, el a menţionat că analiza mai arată că eficienţa împotriva spitalizării este de peste 92%. 
„Ne-am uitat la datele de eficienţă împotriva spitalizării prin COVID-19. Dacă ne uităm la protecţia oferită de prima doză, o singură doză de vaccin la mai mult de 14 zile de la această administrare, vedem o eficienţă de 67% în prevenirea spitalizărilor, eficienţă care creşte la peste 92% în cazul în care vorbim de schemă completă de vaccinare după un interval de 14 zile. Ceea ce înseamnă  că o persoană vaccinată cu schema completă are un risc de 12 ori mai scăzut de a ajunge în spital, de a se interna, în cazul în care este testat pozitiv”, a explicat Valeriu Gheorghiţă. El a declarat că vaccinarea scade şi riscul de internare în secţii de terapie intensivă. 
El a mai afirmat că riscul de deces scade de 14 ori la persoanele vaccinate cu schema completă.
„Eficienţa schemei complete de vaccinare la peste 14 zile pentru prevenirea deceselor este de peste 93% ceea ce înseamnă o reducere a riscului de deces de aproximativ 14 ori la persoanele care au fost vaccinate cu schema completă”, a menţionat Gheorghiţă. Coordonatorul campaniei de vaccinare a conchis că vaccinurile dau rezultate pozitive indiferent de forma de gravitate a bolii. 
„Vaccinarea cu schema completă scade de 14 ori riscul de deces în urma maladiei COVID-19, scade de 12 ori riscul de spitalizare şi de internare în secţia de terapie intensivă şi reduce de 10 ori riscul de infecţie cu Sars- COV-2, asta însemnând teste pozitive ceea ce înseamnă indiferent de forma de gravitate a bolii”, a mai transmis Valeriu Gheorghiţă.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române