19.7 C
Braşov
AcasăCititoriSfat Expres: 9 reguli pentru orhidee mereu înflorite

Sfat Expres: 9 reguli pentru orhidee mereu înflorite

Unii dintre noi privesc cu admirație orhideele din vitrine sau la geamurile altor persoane, însă nu îndrăznim să ne luam una pentru noi. Ne este teamă că nu vom ști să îngrijim o floare așa de pretențioasă și specială. Dacă veți cunoaște câteva reguli importante, atunci vă veți bucura de florile unei orhidee de la 2 la 6 luni. După care vom aștepta cu bucurie să înflorească din nou.

- Advertisement -

1. Aflați vârsta plantei
Dacă ați cumpărat o orhidee neînflorită și ea nu înflorește, probabil ea este prea tânără. De obicei, orhideele înfloresc la vârsta de la 1.5 la 3 ani. Vârsta plantei poate fi determinată după numărul de frunze. Acestea trebuie să fie de la 5 la 8. Dacă orhideea înflorește mai devreme, atunci aceasta poate să nu aibă puterea necesară să se restabilească și poate pieri.

2. Nu mișcați ghiveciul
Se cunoaște faptul că schimbarea locului plantei este un adevărat stres pentru ea. Orhideei nu-i place nici cea mai mică mișcare. Orhideea crește după lumină, iar dacă o schimbați atunci trebuie să o plasați cu partea care a fost și anterior la lumină. Nu trebuie să mișcați orhideea în timpul udării. Planta nu trebuie mișcată în special în perioada de înflorire.

3. Fiți atenți la rădăcini
Rădăcinile orheei participă activ la procesul de fotosinteză, de aceea ele trebuie să aibă suficientă lumină. Cele mai potrivite ghivece sunt cele de plastic și transparente, cu multe orificii pentru drenaj. Sunt binevenite ghivecele de formă obișnuită, deoarece celelalte ar putea trauma rădăcinile.

- Advertisement -

4. Asigurați suficientă lumină
Lumina soarelui este un factor foarte important care influențează înflorirea orhideei. Dacă nu vor avea 10-12 ore de lumină, ele nu vor înflori. Pe timp de toamnă și iarnă când durata zilei este mai mică, trebuie să le asigurați lumină prin lumină artificială. Puteți folosi fitolămpi.
Dacă orhideea a început să îmbobocească toamna sau iarna, asigurați-vă că are suficientă lumină. În caz contrar florile se vor usca. Puteți lumina doar vârful tulpinii cu muguri, în cazul în care nu aveți alte posibilități.

5. Asigurați o variație de temperatură moderată
Catalizatorul înfloririi pentru multe specii de orhidee este variația neînsemnată de temperatură între zi și noapte. Diferența nu trebuie să fie mai mare decât 4-6°C. Uneori este complicat de asigurat astfel de condiții. Începând cu sfârșitul primăverii până la începutul toamnei plantele pot fi ținute în aer liber, unde variația de temperatură este naturală. Dacă plantele sunt în încăpere, atunci trebuie să aerisiți camera. Țineți minte că orhideele se tem de curenții de aer.

6. Udați corect orhideele
Acestea trebuie udate după ce s-a uscat solul, pentru că altfel poate apărea mucegaiul. Este o regulă universală pentru orice specie și orice anotimp. După înflorire udarea plantei trebuie întreruptă aproximativ pentru o lună. În condiții naturale, după înflorire orhideea face semințe care trebuie să zboare în diferite direcții la câțiva kilometri. Acest fenomen are loc doar pe timp uscat, nu umed. Respectiv, trebuie să le creăm condiții cât mai aproape de cele naturale.Înainte de înflorire și în timpul acesteia, planta trebuie udată din plin. În alte perioade plantele trebuie udate o dată la 10-12 zile.

7. Păstrați aerul umed în jurul plantelor
O altă regulă importantă pentru orhidee este umiditatea. Dacă este insuficientă, atunci ea poate să se oprească din crescut sau bobocii de flori pot să se usuce.
Puteți pune o farfurie cu apă lângă plantă, pentru a păstra o umiditate constantă. În perioada rece a anului, când în apartamente se conectează căldura, plantele trebuie pulverizate cu apă. Umiditatea potrivită pentru orhidee este mai mult de 60%.

8. Alegeți corect îngrășământul
Se recomandă utilizarea îngrășămintelor pe bază de fosfor și potasiu, deoarece aceste substanțe stimulează înflorirea sănătoasă și bogată. Nu este indicată folosirea îngrășămintelor pe bază de azot, deoarece acesta stopează creșterea.

9. Nu vă temeți să „speriați” planta
Deseori pentru a face planta să înflorească, ea trebuie puțin stresată. Există situații când sunt respectate toate regulile, dar orhideea nu înflorește. Acest lucru are loc deoarece planta se simte foarte bine. În acest caz toată energia este direcționată spre creșterea masei verzi. O soluție ar fi de creat un mic șoc pentru plantă: reduceți udarea sau mutați planta într-o încăpere mai răcoroasă.

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov
EVOLUEAZA IN CARIERA – CRESTEREA NIVELULUI DE COMPETENTE IN RANDUL ANGAJATILOR!

COMENTARII RECENTE