17.2 C
Braşov
AcasăStiri BrasovȘaguna și Meșotă, din nou în top 10 național!

Șaguna și Meșotă, din nou în top 10 național!

Colegiul Naţional „Emil Racoviţă” din Cluj-Napoca a obţinut cel mai mare punctaj – 8,97 – în topul celor mai bune licee din România, în 2021, bazat pe media mediilor de admitere și a celor de la Bacalaureat. Media aritmetică a mediilor de admitere la liceu a fost 9.74, media aritmetică a mediilor de la Bac a fost de 9.27, iar rata de promovare a fost de 100%.La distanţă mică, 8.96, s-a clasat Colegiul Naţional „Gheorghe Lazăr”, din Bucureşti. Colegiul Naţional „Sfântul Sava” din Bucureşti încheie podiumul, cu o medie de 8.95. În top 10 sunt trei licee din Bucureşti, două din Cluj, două din Iaşi, unul din Braşov, unul din Constanţa şi unul din Galaţi, conform admitereliceu.ro. O medie identică, de 8.85 de puncte, au obţinut trei licee: Liceul Teoretic „Avram Iancu” din Cluj-Napoca, Colegiul National „Andrei Şaguna” din Braşov şi cu Colegiul Naţional „Vasile Alecsandri” din Galaţi. Singurul dintre acestea care a avut promovare de 100% a fost liceul clujean; la acesta media aritmetica a mediilor de la admitere la liceu a fost 9.56, iar la BAC 9.11. În top 10, s-a mai clasat şi Colegiul „Mircea cel Bătrân” din Constanţa, cu media 8,84. Site-ul admitereliceu.ro a făcut și topul școlilor generale (gimnaziale), în care, de fapt, au intrat doar colegii naționale și un liceu, care au și clase de gimnaziu (V-VIII). Acesta a fost realizat calculându-se media aritmetică pentru mediile de admitere în liceu ale absolvenților claselor a VIII-a. În acest top, Colegiul Național „Andrei Șaguna” se află pe podium, pe poziția a doua, cu media 9.59, primul loc fiind ocupat de CN „Tudor Vianu” din Capitală – media 9.69. Pe poziția a treia se află CN „Unirea” Focșani, cu 9.57. În top 10 a intrat, pe poziția a VI-a, și Colegiul Național „Dr. Ioan Meșotă” din Brașov, cu media 9.51, similară cu cea a CN Golescu din Pitești, de pe locul al V-lea, unde media de absolvire – 9.83 e mai mare cu două sutimi decât a brașovenilor. Pe de altă parte, „Meșotă” e pe primul loc la admiterea în acest an, are procentaj de promovare 100% la Bacalaureat (ca și CN „Johannes Honterus”), un șagunist fiind printre picați, dar „Șaguna” e pe locul al IV-lea în alt top al liceelor, realizat de bacplus.ro, pe baza rezultatelor la examenul național.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Blogar solidar cu boschetarul roman de pretutindeni on Primarul din Făgăraș a ”boicotat” începutul anului școlar
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
Cel mai titrat și apreciat Blogger european thc on Primarul Făgăraşului cere excluderea a 10 membri din Consiliul Local
blogger most sustainable most ecologic on Ziua Limbii Române