28 C
Braşov
AcasăSanatateBoala poate fi evitată: Medicul Virgil Musta explică modul în care...

Boala poate fi evitată: Medicul Virgil Musta explică modul în care poate fi extrasă o căpușă acasă

l De ce totuși trebuie mers la medic?

Numărul persoanelor mușcate de căpușe este în creștere. Medicii spun că oamenii trebuie să fie foarte atenți, mai ales atunci când ajung în zone împădurite sau în parcuri, în special acolo unde iarba nu a fost cosită. Despre acest subiect a vorbit doctorul Virgil Musta, care a explicat pericolul pe care îl reprezintă căpușele, precum și infecția pe care acestea o transmit – boala Lyme. Medicul spune că insecta se poate extrage din piele și acasă, dar este important ca și în aceste condiții să se meargă la spital. Virgil Musta, medic la Spitalul de Boli Infecțioase din Timișoara: „Este important ca după ce ești mușcat de o căpușă să mergi imediat la medic. Boala poate fi prevenită. Cel mai simplu mod de a preveni este de a nu menține căpușa mai mult de 12-24 de ore pe piele.
Aceasta înseamnă că după ce am fost la iarbă verde, în fiecare seară ar trebui să facem duș și să urmărim dacă nu avem acea căpușă pe piele.
Dacă o găsim, este foarte important să o scoatem, și dacă nu dorim noi, trebuie să ne prezentăm la spital pentru ca specialiștii să o scoată.
Dacă facem așa ceva putem preveni această boală Lyme.
Trebuie să fim atenți dacă avem o mică excrescenţă pe tegument. Palpăm fin pielea cu mâna, peste tot, chiar și pe pielea capului, și dacă simțim un mic nodul, o excrescenţă, ne uităm să vedem dacă este un punct negru, ca o boabă de mac, care la microscop se vede că are picioare și că arată ca o căpușă pe care deja foarte mulți dintre noi o cunosc și știu cum arată.
În momentul în care am descoperit-o, putem să îmbibăm un tifon în alcool sau în iod și ținem 5 minute deasupra căpușei. Este suficient ca picioarele căpușei să nu mai strângă atât de puternic de tegument, și foarte ușor se scoate căpușa răsucind invers acelor de ceasornic.
Ca să se producă boala Lyme trebuie să se îndeplinească două condiții
Căpușa se poate scoate acasă, dar e foarte important, după ce am scos-o să urmărim locul de mușcătură. „Dacă se mai vede un punct negru va trebui să mergem la medic ca să fie scos și capul, pentru că probabil acesta s-a rupt. Dacă nu se vede acest punct negru putem sta liniștiți, că nu ne contaminăm.
Ca să se producă boala Lyme trebuie să se îndeplinească două condiții. În primul rând căpușa să fie infectată, contaminată cu acest microb care se numește Borellia. Nu toate căpușele sunt contaminate. Iar a doua condiție este ca să treacă cel puțin 24 de ore. Pentru că până în 24 de ore, căpușa nu apucă să arunce acest microb în sângele organismului gazdă.
Cele mai frecvente locuri care sunt parazitate de căpușe sunt picioarele. Acestea trec prin iarbă, și uneori nu trebuie neapărat să stai prin iarbă, poți doar să treci printr-o iarbă mai mare, și căpușele au o foarte mare capacitate de a se fixa de tegument.
Dar dacă te întinzi în iarbă, dacă nu ești atent, ele pot să se găsească oriunde pe tegument, chiar și pe pielea păroasă a capului.”

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE

Prosteala de politruc on Iarbă de un metru? „A plouat mult!”