AcasăSportS-au umplut de penibil! Amical de nivel sătesc între „new...

S-au umplut de penibil! Amical de nivel sătesc între „new FC Brașov“ și CS Comunal Șelimbăr

- Advertisement -

Autor: Adi MARICA

- Advertisement -

l Amicalul disputat sâmbătă, pe Tineretului, între cele două echipe de Liga a 2-a, a avut loc în condiții de curtea școlii

Amatorism total la meciul amical disputat sâmbătă, pe Tineretului, între „new FC Brașov“ și CS Comunal Șelimbăr. În primul rând amicalul nu avut parte de o brigadă de arbitrii. Când sibienii au întrebat cine arbitrează, cei din staff-ul tehnic al brașovenilor au ridicat din umeri. Cum la serviciile lui Ilie Luca, organizatorul de competiții de la Corona, s-a renunțat încă de săptămâna trecută, iar tandemul Coliban – Bădulescu continuă căutările pentru organigrama clubului, s-a ajuns la o situație de-a dreptul jenantă.

Foto: Monitorul Expres


Cu preparatorul fizic la centru!

Soluția găsită de cei doi antrenori, Ilie Stan, respectiv Eugen Beza, a fost ca jocul să fie arbitrat de preparatorul fizic al brașovenilor, Florin Draghici, cel care s-a alăturat staff-ului tehnic vineri seara. „Asistenți” de ocazie au fost secundul Casian Maghici și preparatorul fizic al sibienilor, Cătălin Ojiga! Revoltător este faptul că meciul s-a disputat fără ca o Ambulanță să fie prezentă la stadion! Cine și-ar fi asumat responsabilitatea în cazul unui accident cum a fost cazul danezului Eriksen la EURO 2020? Este clar că a fost vorba inconștiență crasă. Elevii lui Ilie Stan nu au avut parte nici de apă potabilă, astfel că s-a ajuns în situația ca „aprovizionarea“ să se facă direct de la furtun!

Egal amical

- Advertisement -

În aceste condiții, cele două echipe au jucat amicalul, unul destul de spectaculos, încheiat la egalitate, scor 2-2 (1-1). Brașovenii au deschis scorul în minutul 1 prin reușita lui Bogdan Roșu, dar la ultima fază a primei reprize oaspeții au egalat prin Curtean. În partea secundă, sibienii au intrat în avantaj după autogolul lui David Tălmaciu, dar Diego Alupoaie a stabilit scorul final, 2-2 din lovitură liberă. La echipa sibiană, cei doi jucători brașoveni, Raul Drugă și George Monea au jucat în repriza secundă. Drugă a jucat fundaș central, iar Monea a fost fundaș dreapta.


FC Brașov SR – CS Comunal Șelimbăr 2-2

Au marcat: Roșu 1, Alupoaie 80 / Curtean 44, Tălmaciu 60 (aut)
FC Brașov Steagul Renaște: Ciuperceanu – Drăgoi, Motroc, Burlacu, Dumbravă – Negrean , Leonte, Lascu –
Antone, Roșu, Răchișan
FC Brașov SR (repriza a doua): Laszlo – Sburlea, Tălmaciu (65 Toader), Stăncuțu, Voicu – Cristi Burlacu, Nicolau, David (70 Lingurar) – Alupoaie, A. Damian, Iordache.
Antrenor: Ilie Stan

Urmăriți Monitorul Expres și pe Google News

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Perioada de verificare reCAPTCHA a expirat. Vă rugăm să reîncărcați pagina.
Captcha verification failed!
Scorul utilizatorului captcha a eșuat. va rog sa ne contactati!
- Advertisment -

Cele mai populare

Web design Brasov

COMENTARII RECENTE