12.5 C
Braşov
AcasăNationalCCR a decis că revocarea Avocatului Poporului este neconstituţională, iar Renate Weber...

CCR a decis că revocarea Avocatului Poporului este neconstituţională, iar Renate Weber își va relua funcția

Decizia Curții Constituționale a fost luată cu unanimitate de voturi. Judecătorii constituționali au motivat că argumentele cuprinse în decizia de revocare sunt prea generale și lipsite de claritate. „În ședința din data de 29 iunie 2021, Curtea Constituțională, în cadrul controlului hotărârilor Parlamentului, cu unanimitate de voturi, a admis sesizarea formulată de Grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat din Senat și din Camera Deputaților și a constatat că este neconstituțională Hotărârea Parlamentului României nr.36/2021 pentru revocarea doamnei Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului. Curtea a reținut că legea care reglementează revocarea, ca modalitate de încetare a unui mandat, trebuie să determine cu certitudine cazurile în care intervine această sancțiune, să stabilească procedura în cadrul căreia se analizează cererea de revocare și după a cărei parcurgere organul competent poate dispune revocarea și să prevadă dreptul la recurs în faţa unei instanțe independente şi imparţiale, deci posibilitatea persoanei revocate de a contesta măsura revocării, în condițiile art.21 din Constituție referitor la liberul acces la justiție. Or, întemeindu-se pe dispoziții legale care nu asigură garanțiile de independență ale Avocatului Poporului în raport cu alte autorități publice, dispoziții cărora Parlamentul le-a atribuit o altă interpretare decât cea care rezultă din conținutul lor normativ, Hotărârea Parlamentului României nr.36/2021 pentru revocarea doamnei Renate Weber din funcția de Avocat al Poporului încalcă dispoziţiile constituţionale cuprinse în art.1 alin.(3) și (5) care consacră principiul statului de drept și principiul legalităţii şi al supremaţiei Legii fundamentale, precum și dispozițiile art.9 alin.(2) din Legea nr.35/1997 privind organizarea şi funcţionarea instituţiei Avocatul Poporului”, se arată într-un comunicat al Curții Constituționale.
După publicarea deciziei Curții Constituționale în Monitorul Oficial, hotărârea Parlamentului de revocare a Avocatului Poporului va fi desființată, iar Renate Weber își va relua funcția. Președintele Camerei Deputaților, Ludovid Orban a punctat că au existat „argumente foarte solide” pentru remanierea Renatei Weber din funcţia de Avocat al Poporului. „Eu v-am spus, noi am avut argumente foarte solide, încălcări ale Constituţiei şi legislaţiei ţării, făcute de Avocatul Poporului. În baza acestor argumente am decis revocarea din funcţie a doamnei Renate Weber. Iar eu v-am spus aşa, ca o propoziţie: Renate Weber a acţionat ca un avocat al PSD şi a pus în pericol viaţa şi sănătatea românilor”, a spus Orban. Referindu-se la modul în care va acţiona coaliţia dacă CCR va decide că revocarea Renatei Weber este neconstituţională, Orban a spus: „Cu siguranţă va trebui să ţinem cont de decizia CCR, chiar dacă e o Curte Constituţională condusă de Dorneanu, care a dat atâtea decizii care nu au nici o legătură cu Constituţia. Depinde ce hotărăşte CCR. Nu pot să anticipez. Deci aşteptăm”. Întrebat dacă îşi menţine opinia că Renate Weber nu trebuie să mai ocupe această funcţie, Orban a răspuns: „Cu siguranţă”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE