6.7 C
Braşov
AcasăSportAlex Ciocâlteu vrea să revină în Liga 1

Alex Ciocâlteu vrea să revină în Liga 1

Autor: Adi MARICA

l Fostul mijlocaș al lui FC Brașov a încheiat contractul cu Metaloglobus
l „Știu ce calități am și cred că încă mai pot juca la nivel înalt“, spune fotbalistul stabilit la Brașov

Stabilit la Brașov de mai bine de 7 ani, mijlocașul Alexandru Ciocâlteu (31 de ani), tocmai a încheiat contractul cu Metaloglobus (L2). Jucător de bază al grupării din Pantelimon, indiferent de antrenorul cu care a lucrat, Marius Măldărășanu sau Gabi Manu, Ciocâlteu a aflat, zilele trecute, că nu va mai continua la echipa bucureșteană. Fotbalistul este deranjat de faptul că șefii clubului i-au comunicat decizia prin intermediari! „E normal să fiu dezamăgit că după doi ani în care am jucat toate meciurile, mai puțin perioada când am fost accidentat, nu am primit nici măcar un telefon din partea șefilor clubului. Asta după ce pe grupul de WhatsApp ni s-a scris că vom rămâne aceiași jucători, doar se va schimba antrenorul. Mi s -a spus, prin intermediari, că nu mai continuăm colaborarea. Am jucat pe toate pozițiile, oriunde antrenorii au avut nevoie nevoie de mine. Am zis da, indiferent că antrenorul m-a pus fundaș , mijlocaș sau atacant! Puteau măcar să aibă curajul să-mi spună personal. Meritam măcar atât!“, spune cel poreclit „Cioc“ .

FC Brașov, vârful carierei

FC Brașov rămâne clubul la care Ciocâlteu a jucat la cel mai înalt nivel în România. La Brașov a debutat ca jucător în Liga 1. „ Îmi doresc să ajung să joc din nou în prima ligă. Știu ce calități am și cred că încă mai pot juca la nivel înalt“, a spus Ciocâlteu.

Măldărășanu, cel mai bun antrenor

Dintre numeroșii antrenori cu care a lucrat până acum, remarcatul brașoveanului este Marius Măldărășanu. Cei doi au colaborat excelent la Metaloglobus. „ Măldărășanu este cel mai bun antrenor cu care am lucrat până acum și chiar am lucrat cu o mulțime de antrenori până acum. Sunt convins că va face carieră în antrenorat“.

A ratat trenul Espanyol Barcelona

La vârsta de doar 16 ani, Ciocâlteu a ratat șansa să pătrundă la Academia celor de la Espanyol Barcelona. „Pe când aveam 16 am participat la un turneu la Barcelona cu o școală de fotbal din București. În trei meciuri am marcat patru goluri. Când am împlinit 17 ani am fost chemat la CE Europa, o pepinieră a celor de la Espanyol Barcelona. Am stat acolo 3 luni, dar cei de la Academie nu au rezolvat cu cazarea și masa. Stăteam la niște prieteni undeva la ieșirea din Barcelona. Făceam naveta, iar drumul dura cam o oră și jumătate. Cum aveam programate câte 3 antrenamente pe zi, eu plecam dimineața și mă întorceam seara! A fost inuman, iar după câteva luni nu am mai rezistat. Mi-am sunat părinții și le-am spus că vin acasă. La o lună după ce m-am întors în țară, cei de la Academie l-au sunat pe tatăl meu pentru a reveni în Spania. Nu m-am întors! A fost un tren pe care l -am pierdut, iar în cariera de fotbalist nu te întâlnești des cu așa ceva“, a mai spus fotbalistul.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE