6.6 C
Braşov
AcasăMagazinBrendan Fraser uimeşte cu noua imagine. E schimbat total!

Brendan Fraser uimeşte cu noua imagine. E schimbat total!

Brendan Fraser a apărut foarte rar în public în ultima vreme. Astfel încât actorul a uimit pe toată lumea cu noua sa imagine când şi-a făcut apariţia la premiera producţiei „No Sudden Move”. Starul din „Mumia” nu mai are corpul atletic de altădată, ci tot mai multe kilograme. Actorul, în vârstă de 52 de ani, a păşit pe covorul albastru la evenimentul desfăşurat în timpul Festivalului de Film Tribeca din New York, alături de colegii săi de distribuţie. Brendan interpretează personajul „Jones” în filmul regizat de Steven Soderbergh. „Jones” face parte dintr-un grup de criminali din 1954, care sunt reuniţi în circumstanţe misterioase şi trebuie să lucreze împreună pentru a descoperi ce se întâmplă cu adevărat. Actorul a devenit vedetă la Hollywood la sfârşitul anilor ’90 şi începutul anilor 2000, datorită rolului principal din „George of the Jungle” (în 1997) şi cel al lui Rick O’Connell din franciza „The Mummy”. Cu toate acestea, Brendan a făcut un pas înapoi din lumina reflectoarelor în ultimul deceniu, iar asta după ce a început să se lupte cu numeroase afecţiuni ca urmare a cascadoriilor bifate în diferite producţii. Actorul şi-a petrecut cam şapte ani din viaţă prin spitale, asta pentru că a fost nevoit să suporte mai multe intervenţi chirurgicale, cum ar fi o înlocuire parţială a genunchiului, o operaţie la corzile vocale şi o laminectomie lombară. Actorul a susţinut într-un interviu pentru revista GQ în 2018 că, în 2003, a fost agresat sexual, la un eveniment, de Philip Berk, fostul preşedinte al Asociaţiei Hollywood Foreign Press. Starul a recunoscut că acest episod l-a făcut să cunoască depresia şi că incidentul l-a determinat să se „retragă”: „Telefonul nu mai sună şi începi să te întrebi de ce. Există multe motive, dar acesta a fost unul dintre ele? Cred că a fost”. În urmă cu doi ani, Fraser s-a reîntors totuși pe platourile de filmare. În 2018, a jucat în drama Trust a lui Danny Boyle şi a redat vocea lui Robotman în Titans şi Doom Patrol.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE