3.6 C
Braşov
AcasăStiri Brasov20 de absolvenţi ai Universităţii Transilvania, şefi de promoţie la...

20 de absolvenţi ai Universităţii Transilvania, şefi de promoţie la cele 18 facultăţi

Autor: M.P.

20 de absolvenți ai ciclului de licență, șefi de promoție ai celor 18 facultăți din cadrul Universității Transilvania din Brașov au fost felicitați și premiați ieri în cadrul unei festivități, la Aula Universității. Devenită deja o tradiție, Gala șefilor de promoție i-a avut în prim plan pe cei care au reușit să obțină cea mai mare medie în facultatea lor, pe toți anii de studiu. Cu toții au reușit performanța mediilor peste 9, iar 3 dintre ei au absolvit cu media 10.
Munca lor a fost răsplătită de conducerea Universității, și pe lângă felicitările adresate de Rectorul Universității Transilvania din Brașov, prof. dr. Ioan Vasile Abrudan, absolvenții au primit și o mică atenție din partea instituției – suma de o mie de lei și câteva cadouri care să le amintească de viața de student. Tot în cadrul acestui eveniment au fost premiați și studenții ale căror lucrări au fost desemnate cele mai bune, în cadrul Sesiunilor de comunicări științifice. În total, 19 studenți ai Universității Transilvania din Brașov au avut lucrări premiate. Un premiu special a primit și studenta Gall Roxana, de la Facultatea de Design de mobilier și inginerie a lemnului, câștigătoare a Bursei de Excelență Transilvania.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE