11.8 C
Braşov
AcasăStiri BrasovUn sfert din angajaţii RIAL, propuşi spre concediere

Un sfert din angajaţii RIAL, propuşi spre concediere

Autor: M.P.

Un sfert dintre angajații SC RIAL SRL, firma Municipalității care se ocupă de lucrări și de gestionarea spațiilor locative ale primăriei, ar putea fi concediați. Planul de disponibilizări propus de noul director, Sorin Jula, este cuprins într-o anexă la documentația proiectului de hotărâre de Consiliu Local, privind alocarea unor fonduri de la buget pentru „revigorarea” companiei. Conducerea societății propune reducerea schemei de personal a RIAL SRL cu 25%, ceea ce presupune disponibilizarea a 36 de angajați, astfel încât, de la 144 de salariați, societatea comercială să ajungă la 108. De la Serviciul Tehnic companiei ar urma să fie concediați 23 dintre cei 71 de salariați ai serviciului. Persoanele disponibilizate ar urma să primească salarii compensatorii, suma totală necesară pentru plata acestora fiind de 354.920 lei. Banii au fost deja solicitaţi Consiliului Local Brașov. În planul propus sunt prevăzute şi două disponibilizări de la Serviciul Economic, două de la Serviciul Juridic, trei de la Serviciul Comercial şi cinci de la Serviciul Administrare Cimitir. Ieri, Consiliul Local a aprobat o alocare bugetară pentru RIAL, în valoare de 9,525 milioane lei. Alocarea este necesară pentru „a acoperi pierderile aferente anilor 2020 și 2021 până la data de 30.04.2021 în sumă cumulată de 4.911.710 lei precum și capital de lucru în sumă de 4.613.890 lei, necesar continuării desfășurării activității de administrare imobile și construcții”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE