6.9 C
Braşov
AcasăStiri BrasovBărbat decedat în incendiu

Bărbat decedat în incendiu

Un bărbat din Făgăraş, judeţul Braşov, a murit şi alţi doi s-au intoxicat cu fum, după ce un incendiu a izbucnit în subsolul blocului unde se adunaseră ca să se distreze împreună. Focul ar fi pornit de la o narghilea. Există însă şi supoziţia unui gest deliberat, întrucât cei trei erau închişi cu lacătul în încăperea cuprinsă de flăcări! Era ora 5 şi jumătate dimineaţa, când vecinii au simţit cum un fum gros, venit de la subsol, le ajunge în apartamente. Când au coborât să vadă ce se întâmplă, au găsit uşa beciului închisă cu lacătul, iar dinăuntru se auzeau strigăte de ajutor. Au spart încuietoarea şi aşa au dat peste cei trei bărbaţi – doi erau conştienţi, însă un al treilea era căzut la pământ şi abia mai respira. „În jurul orei 05.20 am fost anunțați de izbucnirea unui incendiu într-un subsol de bloc din zona gării din localitatea Fagăraș. La fața locului s-au deplasat două autospeciale de stingere, o autospecială DE descarcerare, un echipaj SMURD și o ambulanță SAJ. Când au ajuns echipajele la fața locului, subsolul era inundat de fum și arderea se manifesta mocnit. S-a acționat pentru stingerea incendiului și pentru căutarea și salvarea unei persoane surprinsă de incendiu în subsol. Persoana a fost scoasă de către echipajele de pompieri. Aceasta era inconștientă și s-au început imediat aplicarea manevrelor de resuscitare de către personalul medical. Din păcate, bărbatul în vârstă de 34 de ani nu a răspuns manevrelor de resuscitare și a fost declarat decedat”, a detaliat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență Brașov, mr. Ciprian Sfreja. Bărbatul decedat se întorsese recent din străinătate și avea o firmă de transport pe ruta România – Anglia.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE