10 C
Braşov
AcasăNationalRaport oficial: Nici o probă de fructe și legume din UE nu...

Raport oficial: Nici o probă de fructe și legume din UE nu a fost neconformă în 2019

l Aproape toate problemele – la produse din România și Turcia

În 2019, autoritățile sanitare au prelevat 5166 de probe de fructe, legume, cereale, produse prelucrate (inclusiv alimente pentru copii) și produse animale, iar rezultatele arată că produsele din UE nu au fost neconforme cu regulile din domeniu, potrivit publicației specializate LantulAlimentar.ro
Toate alimentele cu probleme au provenit din România și Turcia, și nici una din UE, potrivit raportului ANSVSA din 2019. Rezultatele analizelor făcute de ANSVSA contrazic flagrant declarațiile cu care fostul lider PSD, Liviu Dragnea, încerca să sperie românii, ca parte a discursului său anti-occidental. De exemplu, Dragnea spunea în 2018 că ”în România intră alimente pline de otravă, pline de chimicale, alimente care au calitate mult inferioară faţă de aceleaşi alimente vândute în ţările de origine”.
Din totalul de probe prelevate de Autoritatea Naţională Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor în 2019, 2.504 probe au fost prelevate din producția din România, 404 probe din producția din UE și 2.258 de probe din afara UE, potrivit raportului ANSVSA privind reziduurile de pesticide din fructe și legume și produse animale.
Din totalul de 5.166 de probe, 3.150 de probe ( 60,98% ) au fost fără reziduuri de pesticide, 1.927 ( 37,30% ) de probe au conținut reziduuri sub limitele maxime admise, 89 ( 1,72% ) de probe au avut urme de pesticide peste nivelul maxim admis și 58 ( 1,12% ) de probe au fost neconforme. Probă neconformă este aceea care conține urme de pesticide interzise pentru un anumit tip de cultură sau pentru anumite specii de animale, iar reziduurile depistate depășesc limita maximă admisă, responsabilii fiind de regulă supuși cercetării penale, întrucât pun în pericol viața și sănătatea publică.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE