8.7 C
Braşov
AcasăSportRugby. România, amical de lux cu Argentina la București

Rugby. România, amical de lux cu Argentina la București

Naţionala de rugby a României va întâlni reprezentativa Argentinei, pe 3 iulie, într-un meci-test la Bucureşti.
Conform site-ului oficial al FRR, „pumele’’ revin în România după 29 de ani, ultimul meci disputat aici fiind în 1992, tot la Bucureşti, când s-au impus cu 21-18. „Naţionala de rugby a României merită aceste meciuri puternice, cu Argentina şi cu Scoţia, cu atât mai mult cu cât sunt meciuri pe care le aşteptăm de foarte multă vreme. Este un moment important nu doar pentru suporterii de rugby ca să meargă pe stadion să-şi încurajeze preferaţii, ci pentru toţi iubitorii sportului pentru că, până la urmă trebuie să privim dincolo de această pandemie şi treptat, cu toate măsurile recomandate de autorităţi, să ne întoarcem la vieţile noastre. Viaţa noastră, viaţa sportului înseamnă spectatori, înseamnă suporteri în tribună’’, a declarat Alin Petrache, preşedintele FRR. În turneul european din această vară, Argentina va disputa încă două meciuri, cu Ţara Galilor, pe 10 şi 17 iulie. „Pumele’’ se află momentan pe locul 9 în clasamentul mondial, în timp ce‚ „stejarii’’ se situează pe locul 18. Cele două echipe s-au întâlnit de două ori în cadrul grupelor Cupei Mondiale de Rugby, în 2003 şi 2011.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE