7.7 C
Braşov
AcasăStiri BrasovZiua Mediului: Garda de Mediu, voluntariat la ecologizare în loc de amenzi,...

Ziua Mediului: Garda de Mediu, voluntariat la ecologizare în loc de amenzi, la Gârcini

Autor: M.P.

Comisariatul Braşov al Gărzii Naţionale de Mediu a reuşit să adune şi să elimine din zona cartierului Gârcini din Săcele câteva sute de kilograme de deşeuri într-o singură zi. Gunoaiele au fost adunate în cadrul unei acţiuni de ecologizare organizate sâmbătă, cu ocazia Zilei Internaţionale a Mediului, alături de reprezentanţii operatorului local de salubritate SC Cibin SRL şi de Fin-Eco, compania care deţine depozitul ecologic de deşeuri. Deşi în zona respectivă, aproape de acumularea Tărlung, se organizează în mod constant astfel de acţiuni de ecologizare – fie de către Garda de Mediu, fie de către ONG-uri, autorităţile constată de fiecare dată că tot mai au ceva de adunat. Astfel, nici acţiunea din Ziua Internaţională a Mediului nu s-a lăsat cu o „recoltă” mică. Comisarul-şef al Gărzii de Mediu Braşov, Mircea Paraschiv, spune că s-au adunat câteva sute de kilograme de deşeuri în urma acţiunii de sâmbătă. Asta în condiţiile în care anul acesta zona a fost monitorizată atent şi s-au făcut numeroase controale pentru a-i identifica pe cei care aruncă la întâmplare gunoaiele. „Pentru verificarea respectării legislației privind gestiunea deșeurilor, în cursul anului 2021, Comisariatul Județean Brașov al Gărzii Naționale de Mediu a realizat 93 de controale, pentru neconformitățile constatate au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare totală de 662.000 lei și 4 avertismente”, a spus Mircea Paraschiv. În aceeaşi perioadă, operatorii de salubritate au eliminat 82.550 de tone de deşeuri menajere la Depozitul ecologic al Fin-Eco.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here

- Advertisment -

Cele mai populare

spot_img

COMENTARII RECENTE